Sursa foto: Facebook// Dorin Mereacre
lukoil-banenr

Un accident groaznic s-a produs în această noapte pe șoseaua Muncești din sectorul Botanica al capitalei. Conform versiunii preliminare, accidentul a fost provocat de șoferul unui Volkswagen Golf, iar în urma impactului produs doi tineri au decedat, alți trei au ajuns la spital și trei automobile au fost avariate.

Pilot Autoexpert

Surse din cadrul Secției Accidente Rutiere a municipiului Chișinău, au declarat pentru jurnaliștii Deschide.MD că, tragedia s-a produs după ce un bărbat în vârstă de 31 de ani, cu un  automobil de marca Volkswagen,  s-ar fi deplasat cu viteză excesivă și fără a se asigura, a intrat în depășire, după care a pierdut controlul volanului, iar vehiculul s-a izbit violent într-un alt automobil de marca BMW, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 24 de ani.

După care , Volkswagen-ul a fost proiectat într-un alt automobil de marca Toyota.

În urma accidentului, șoferul și pasagera din Volkswagen, ambii în vârstă de 31 de ani, au decedat pe loc, iar trei persoane, doi pasageri din Volkswagen, în vârstă de 29 și respectiv 28 de ani, dar și un pasager din Toyota, în vârstă de 31 de  ani, au fost transportate la spital cu diverse traumatisme.

Sursa video: Facebook – Oxana David

Comentarii