lukoil-banenr

Te-ai fi gândit vreodată că inginerii şi designerii de la Kia, vor lansa un sportcar pur sânge? Un sedan proiectat din start pentru un stil de condus mai dinamic şi cu un motor turbo-aspirat de câteva sute de cai putere? Nici noi nu am crezut că este posibil!

FLYONE

Şi cu toate astea, Kia a demonstrat că poate să aspire la mai mult de atât şi încearcă să iasă în lumina reflectoarelor cu noul model Stinger GT-S. Astfel coreenii speră să îşi facă un nume nu doar de constructor de automobile fiabile şi accesibile, dar şi de maşini sport. Se reflectă asta şi în declaraţiile oficialilor, care susţin că „modelul Stinger GT-S poate deveni cel mai bun automobil din Europa, în segmentul în său.”

diselok

Extrem de îndrăzneţ, pentru un producător de automobile care este la prima sa experienţă de a construi un sedan sport. Pentru a compara Stinger-ul cu concurenţii de pe piaţă, jurnaliştii de la PistonHeads au ales drept adversar coupe-ul bavarez de performanţă BMW 440i. După părerea publicului cel mai „sincer” concurent al sedanului sud coreean ar fi BMW 440i Gran Coupe, dar din cauza că acesta lipsea din parcul auto al redacţiei britanice, aceştia au ales să folosească un BMW 440i Coupe.

La capitolul motorizare aceste două sportive se aliniază perfect. BMW 440i Coupe foloseşte deja cunoscutul motor aspirat de 3.0 litri volum, care dezvoltă 320 CP şi 450 Nm. Propulsorul este cuplat la o cutie automată cu opt trepte marca ZF care transmite puterea spre puntea spate, iar opţional este disponibilă tracţiunea integrală.

Ce ţine de Stinger, acesta se laudă cu un propulsor V6 de 3.3 litri, înzestrat cu două turbosuflante, capabil să stoarcă 370 CP şi 510 Nm, puţin mai mult decât rivalul său german. Exact ca şi BMW-ul, Stinger-ul foloseşte cutia automată cu opt rapoarte de la producătorul ZF, tracţiunea spate în mod implicit şi cea integrală ca opţiune.

Deşi Stinger posedă o putere mai mare, BMW-ul nu îi cedează, graţie motorului şi cutiei setate şi optimizate perfect. Însă când ajunge timpul ca acestea să fie testate pe drumurile publice şi traseul de circuit aflăm că Seria 4 se compoartă mult mai bine în curbe, în timp ce Kia dă dovadă de o suspensie extrem de confortabilă ce trece lejer denivelările de pe drumurile publice.

BMW 440i câştigă bătălia în materie de design exterior şi interior. Liniile graţioase ale caroseriei, habitaclul perfect şi tehnologiile moderne care au fost implimentate la acest model îl fac net superior faţă de rivalul coreean. Nu putem spune că Stinger-ul arată sărac sau mediocru, acesta oferă toate comodităţile pentru un cumpărător de rând, însă mai are de muncit pentru a ajunge la calitatea şi luxul oferit de germani.

Într-un final, dacă optaţi pentru un brand clasa premium, în care luxul şi caracteristicile sport sunt combinate perfect, atunci acest BMW 440i Coupe este automobilul de care aveţi nevoie. Iar pentru cei ce se împacă cu gândul că nu vor deţine poate chiar cea mai elegantă şi soficticată maşină de pe piaţă, dar vor să economisească nişte bani şi totodată să achiziţioneze într-adevăr un sedan sport pe măsură, KIA Stinger GT-S se potriveşte perfect acestor criterii.

Sud coreenii au reuşit să ne convingă că pot construi un sedan sport demn de a reprezenta brandul KIA pe piaţă. Sigur că aceştia sunt deabia la prima încercare şi mai au de învăţat şi lucrat până se vor alinia după toate criteriile cu brandurile premium precum BMW sau Mercedes. Însă noul Stinger vine să ne spună că ar trebui să fim deja pregătiţi pentru un nou actor pe piaţa automobilelor de performanţă.

Comentarii