lukoil-banenr

Începând cu 29 martie curent, zi în care distribuitorul oficial Mercedes-Benz în Republica Moldova, compania Grand Premium, a prezentat noutățile pe piața locală în cadrul Zilei ușilor deschise. Oaspeții și prietenii companiei, clienții mai vechi sau potențiali, cu toții au făcut cunoștință îndeaproape cu frumusețile de mașini pe care au avut ocazia să le aprecieze la justa lor valoare.

bodybuilding

Varianta sportivă a noului S-Klasse, denumită Mercedes-Benz S63 AMG, este noua limuzină destinată oamenilor de afaceri, e mai uşor cu aproximativ 100 kg decât predecesorul său, în timp ce sub capotă se află un V8 biturbo de 5,5 litri care produce 585 CP şi un cuplu de 900 Nm. Toată această putere este trimisă către roţile din spate prin intermediul cutiei de viteze AMG Speedshift MCT cu şapte trepte, care ajută noul S63 AMG să accelereze de la zero până la 100 km/h în 4,4 secunde.

diselok

Opţional, clienţii pot alege sistemul de tracţiune integrală 4Matic, care scade timpul necesar sprintului până la 100 km/h la doar patru secunde. Viteza maximă este limitată la 250 km/h, dar poate fi crescută la 300 km/h cu ajutorul unui pachet opţional. Pentru că este vorba despre un model AMG, suspensia a fost întărită, exteriorul şi interiorul au primit câteva tuşe sportive subtile (poate prea subtile), iar lista de opţionale include, pentru prima dată, frâne ceramice. Doritorii de a stăpâni, a porni și a conduce această minune urmează să ușureze portmoneul cu cel puțin 160.000 de euro – prețul de bază al limuzinei sport.

Primul SUV compact de la Mercedes-Benz, GLA, îmbină originile de coupé în materie de design cu o utilizare practică în activitatea zilnică. Rolul principal pe care îl deţine în cadrul segmentului de autovehicule compacte premium all-road se reflectă în mod impresionant în designul său urban.

Exteriorul transmite încredere şi prestanţă datorită proporţiilor sale dinamice şi sportive şi părţii frontale cu steaua cu trei colţuri amplasată central. Linia caracteristică a designului, care se întinde de la faruri şi părţile laterale până la puntea spate, asigură un dinamism elegant şi continuu, chiar şi când staţionaţi. Poziţia de şedere uşor ridicată şi structura orizontală a designului conferă interiorului noului GLA un caracter sportiv. Selecţia meticuloasă a materialelor şi finisajele realizate cu o mare atenţie la detalii creează o impresie generală armonioasă, de înaltă calitate.

Pentru noul GLA sunt disponibile două transmisii. Ambele sunt perfect adaptate nivelului de putere şi numeroaselor provocări cu care se confruntă noul GLA, stabilind noi standarde în ceea ce priveşte confortul la schimbarea treptelor şi eficienţa: transmisia manuală cu 6 trepte asigură schimbări rapide, asigurând în acelaşi timp un nivel înalt de confort în timpul acestor acţiuni, iar transmisia automată cu 7 trepte de viteză asigură schimbări rapide şi uşoare ale treptelor de viteză fără întreruperi ale forţei de tracţiune. Caracteristicile de schimbare a treptelor pot fi preselectate de la economie de carburant la sportiv. În acest scop, transmisia are trei moduri, „Economy”, „Sport” şi „Manual”. Cu ajutorul manetei selectorului DIRECT SELECT de pe coloana de direcţie, şoferul comută în P, R, N şi D, menţinând ambele mâini pe volan.

Cel mai mic SUV al celor de la Mercedes-Benz apare în fața cumpărătorului moldovean cu prețul pornid de la 26.130 euro – are tracțiunea față și benzinarul GLA 200 de 156 CP și 1,6l volum. Cel mai accesibil diesel din gamă, Mercedes-Benz GLA 200 CDI are preț de pornire 30.270, un propulsor de 136 CP și o cilindree de 2143 centimetri cubi. Gama variată de motorizări Mercedes-Benz GLA se încheie, ca preț de pornire, cu benzinarul GLA 250 4MATIC cu tracțiune integrală, costând de la 32.860 de euro și oferind 211 CP și un volum de 2l, iar cel mai scump diesel, GLA 220 CDI 4MATIC, costă de la 35.770 de euro și furnizează 170 CP și o cilindree de 2143 centimetri cubi.

S 63 AMG a ajuns si in Moldova! GLA

Comentarii