lukoil-banenr

Porsche Performance Drive 2013: a II-a zi – off-road la Bukovel

bodybuilding

Caravana celor nouă echipe a rămas în a doua zi a roadtrip-ului la Bukovel, Ucraina – o staţiune montană situată în munţii Carpaţi. Ziua s-a început cu Jan Kalmar, instructorul şef Porsche, responsabil de acest eveniment. El ne-a ținut un briefing în care ne-a avertizat că vom avea de-a face cu un traseu periculos pe alocuri.

diselok

După ce am părăsit parcarea din fața hotelului, am parcurs iniţial o serie de drumuri asfaltate, prin câteva sate din apropierea stațiunii Bukovel. Am părăsit asfaltul pentru un drum de macadam uşor, imediat după care a urmat surpriza organizatorilor: o trecere printr-un vad de apă de un metru adâncime. Cu ajutorul instructorilor Porsche, toate cele nouă Cayenne-uri au trecut fără probleme prin râu.

Următorul pas a fost urcarea pe un drum sinuos de macadam, Cayenne-ul, datorită suspensiei pneumatice şi sistemului de control al coborârilor, s-a descurcat admirabil.

A trebuit să mergem şi spre vârful muntelui! Pentru asta, ne-am suit în maşini şi am continuat urcarea pe un drum improvizat. Pietre ascuţite, denivelări din ce în ce mai mari şi pe alocuri noroi au fost doar câteva din obstacolele de pe drum. Însă am reuşit să trecem cu brio şi de asta, după ce aAm ajuns în vârf, unde o plăcuţă amplasată acolo ne-a indicat şi altitudinea: 1.700 metri.

A urmat o coborâre lungă, pe o suprafaţă dificilă. Noroiul făcea anevoioasă coborârea, dar instructorii au avut din nou grijă de noi, iar când am ajuns în vale am putut vedea cât de impresionant este peisajul care ne înconjura. Mult ne-a ajutat şi că vremea a ținut cu noi, pentru că, dacă ar fi plouat, la sigur că nu am fi putut să parcurgem traseul programat.

Următorul ţel e cea mai lungă etapă – plecarea din Bukovel de dimineață, având de parcurs 650 km până în Katowice, Polonia. O etapă în care vom avea de înfruntat din nou drumurile de calitate proastă din Ucraina, o trecere de frontieră şi autostrăzile din Polonia.

Comentarii