lukoil-banenr

Suedezul care a bulversat industria auto de rând cu segmentul SUV-urilor premium, noul Volvo XC90, a ajuns să fie testat şi de echipa AutoExpert. Recunosc că nu ne-am grăbit să o facem cu prima ocazie şi nici nu am pretins la titluri cu premiere, însă era firesc să ne dăm şi noi cu părerea într-o bună zi. Tot ce-am avut nevoie era doar vreme stabilă şi puţin soare, ca să îl punem frumos în obiectiv, pentru că textul vine de la sine!

bodybuilding

Volvo xc90 test drive autoexpert

diselok

Premiera mondială a lui XC90 a avut loc în urmă cu doi ani de zile(2014), iar începând cu 2015 SUV-ul a fost anunţat în vânzare. Încă din primile imagini oferite jurnaliştilor era clar că maşina va fi un best-seller, oferind un raport de preţ/calitate de invidiat. Aşa se face că şi în Moldova, SUV-ul scandinav a ajuns să facă parte din viaţa a peste 45 de clienţi şi continuă să sucească multe priviri. De acest lucru ne-am convins şi noi, atunci când am pus mâna pe un model ce purta semnătura Inscription.

Cum ţara noastră nu îţi oferă prea multe posibilităţi pentru a testa maşina, am decis să căutăm un loc care ne-ar permite să verificăm cum se comportă noul XC90 nu doar pe asfalt calitativ (Orhei), dar şi pe drumurile de ţară (din nou Orhei). Iată de ce, destinaţia principală a fost cariera Pietriş, situată la circa 40 de km distanţă de capitală. Având tot necesarul cu noi, am oprit doar pentru a alimenta maşina cu carburanţi de la LukOil, în timp ce noi ne-am mulţumit cu un ceai verde şi am pornit la drum. De aici începe testul!

DSC_4050

Designul Exterior. Dacă eşti plictisit de atâta şmecherie şi agresivitate în noul X5, ori Range Rover-ul Sport îţi pare prea scump şi inutil, sau dacă nu îţi este pe plac nici Q7-le, atunci află că Volvo XC90 este capabil să îţi ofere ceea ce nu găseşti la rivalii săi. Un aspect curat, îngrijit, fără exces de zel, fără mimici încordate sau expresii denaturate. Arată ca un bărbat la cravată, modest, reţinut şi sigur pe sine, care nu poate trece neobservat. Am putut proba acest lucru atât în capitală cât şi pe străzile oraşului Orhei, unde toată atenţia era pe noi. Este adevărat că şi plăcuţele AutoExpert poartă un strop de vină, dar până la urmă, maşina îşi merită ovaţiile! Un 10 ferm de la AE!

DSC_3751

DSC_4136Habitaclul. În ce priveşte interiorul însă, ma declar puţin cam dezamăgit, ba chiar supărat! În ciuda tendinţei suedezilor de a-şi poziţiona noul SUV în segmentul maşinilor premium de lux, totuşi se vede mai au de învăţat multe până a se compara cu germanii. Şi nu vreau să cred că motivul principal ar fi preţul accesibil al maşinii pe care au mizat cei de la Volvo, reducând astfel cheltuielile şi totodată jertfind din calitate. Nu. Problema se ascunde în altceva. Spun asta pentru că de fapt, noţiunea de premium nu se rezumă doar la plastic de calitate înaltă şi tehnologii de ultimă oră (cu referire la germani), este la fel de important să acorzi o atenţie deosebită la micile detalii şi cel mai important la confortul în utilizare, ceea ce suedezilor le lipseşte cu desăvârşire! Nu în zadar am atins subiectul plasticului, pentru că în noul Volvo XC90, acesta pare a fi foarte ieftin. Ca şi recomandare, alegeţi interiorul de culoare bej, nu de alta dar plasticul negru arată cam ieftin şi colectează cu uşurinţă praful şi urmele de grăsime.

DSC_4126

La capitolul usability, lasă de dorit comenzile de pe volan şi sistemul de infotainment. Deşi am apreciat cu o notă înaltă display-ul tactil care funcţionează ireproşabil, meniul acestuia este puţin cam întortocheat. Iată un exemplu. Pentru a seta afişajele instrumentelor de bord ai nevoie de instrucţii speciale. Va trebui mai întâi să găseşti butonul pentru setări, apoi mergi la setările maşinii, după care ajungi şi la afişaj, în timp ce la nemţoiace, informaţia este livrată mult mai uşor. Acelaşi lucru se referă şi la sistemul start-top, care după părerea mea are nevoie de o dublură cu buton solid, pentru a putea fi deactivat, în loc de navigarea prin meniul maşinii pentru al găsi de fiecare dată când ai nevoie.

DSC_4132

Un pic cam înlemnit mi s-a părut levierul cutiei de viteze, în timp ce în interior domină o atmosferă de nobleţe şi rafinament, mişcarea îngreunată a acestuia îţi dărâmă toate visele. Să uiţi de aceste neajunsuri te vor ajuta fotoliile reglabile electric, tapiţate cu piele Nappa (opţională), care îţi oferă tot suportul necesar şi din care nu prea ai vrea să mai cobori. Apropo de coborât, pragurile exterioare, opţionale, care costă în jur de 2.000 euro, sunt cea mai proastă investiţie efectută pe această maşină. Indiferent că urci sau cobori, sunt mai mult o piedică decât un ajutor real. În acest sens le-aş putea recomanda doar persoanelor cu o înălţime sub 1.70m.

DSC_4125

Cum marca Volvo este deseori asociată cu o maşină de familie, nu puteam să nu probez bancheta din spate, unde sincer să fiu, mi-a plăcut să mă aflu mai mult decât în GLS-ul testat anterior. Şi portbagajul oferă suficient spaţiu pentru o familie dornică de aventuri şi călătorii pe distanţe lungi. Singurul lucru care m-a deranjat aici este podeaua plată care ascunde spaţiile de depozitare. Odată ridicat “capacul”, cu greu îl mai aşezi la locul lui, pentru a face din nou suprafaţa perfect plată. Nimic grav, dar, în asemenea detalii mici se ascunde discrepanţa între noul XC90 şi noţiunea de premium! Bine că dacă nu eşti la fel de pretenţios la micile detalii, atunci la bordul suv-ului suedez te vei simţi ca acasă. E spaţios, confortabil, luminos şi destul de friendly.

DSC_3814
Partea tehnică. Modelul testat de noi, este echipat cu un motor de 2.0 litri diesel ce dezvoltă în jur de 225 cai putere şi 480 Nm de cuplu motor, forţă care se simte din plin. Motorul în patru cilindri, turbo-aspirat, nu duce lipsă de CP, chiar şi atunci când te angajezi în depăşiri la viteze înalte, însă transmisia…se putea şi mai bine.
O fi bună cutia de viteze cu opt raporate, AISIN, dar trepidează la retrogradări în trepte, ţine motorul prea mult pe turaţii înalte în regimul Dynamic (nu şi în Eco, Comfort sau Off-Road), şi pare cam indecisă. În zilele noastre, transmisiile hidramate, funcţionează aproape ca un CVT şi permit o accelerare fermă şi lineară, ceea ce cu regret nu am observat la noul XC90, unde fiecare treaptă în urcare se simte cu uşoare ezitări, iar în “jos”, schimbările de trepte sunt însoţite de sunetul motorului gălăgios. Oarecum frustrant, mai ales că aveam aşteptări mari de la acest model.

Cu siguranţă că te poţi obişnui cu aceste neajunsuri, însă noi, echipa AutoExpert, nu vrem să vă adormim cu poveşti şi descrieri în roz, astfel că nu vom trece cu vederea dezavantajele automobilelor testate. Până la urmă, dacă părţile “frumoase” sunt descrise de majoritatea jurnaliştilor auto şi scoase în evidenţă cu multă strălucire, atunci cum rămâne cu defectele?

DSC_3830

Am menţionat deci până acum transmisia şi sunetul motorului, dar nu am spus nimic de rău de suspensie. Şi nici nu am de ce! Aceasta funcţionează I R E P R O Ş A B I L!
Foarte confortabilă, chiar şi pe drum de ţară, unde am păşit ferm cu jante de 20 de inch! Garda la sol este cu adevărat demnă de un SUV şi pentru micile escapade în sânul naturii este mai mult decât suficient. Acest lucru se reflectă foarte bine şi în poze. Ceea ce nu se vede în fotografii, este preţul opţiunii „Air suspension with Active chassis” (1865 euro), care transformă orice călătorie într-o relaxare.

Astfel, Volvo XC90 punctează excelent la capitolul prezenţă scenică, dotări, preţ de achiziţie şi cel mai important, confort! Maşina testată de noi, un XC90 în versiunea Inscription D5, porneşte de la 51.200 de euro, iar graţie echipamentului opţional, preţul acesteia se ridică la 62.834 euro, ceea ce nu este deloc rău, având în vedere că aici este inclusă şi suma pentru unul dintre cele mai (dacă nu cel mai) sigure SUV-uri din lume!

DSC_3843

Am apreciat designul exterior al maşinii şi nota practică, dar nu mi-a plăcut atenţia la detalii la interior, după cum spuneam, mă aşteptam la mai mult. Am rămas cu senzaţia că suedezii simplu nu şi-au finisat temele. La capitolul performanţe şi condus, motorul se descurcă bine cu sarcinile impuse însă transmisia şi izolarea fonică sunt cele care îi pătează imaginea. După aspectul exterior, suspensia este cea care face diferenţa în clasa SUV-urilor din care face parte Volvo XC90, este foarte rafinată. Overall, este un model care merită atenţia din plin, recomandat cu precădere clienţilor care nu se regăsesc în showroom-urile BMW, Audi, Mercedes sau Land Rover (Range Rover).

Volvo xc90 test drive autoexpert
Reglaje electrice şi piele ultra-fină. Scaunele lui XC90 sunt dintre cele mai bine lucrate!

DSC_3680 DSC_3684 DSC_3700 DSC_3720 DSC_4171DSC_4115DSC_4141DSC_4142DSC_4145DSC_4148DSC_4156DSC_4158DSC_4164DSC_4167

Volvo xc90 test drive autoexpert
Fără nici un strop de ajustări, în lumina soarelui se vede…plasticul

 

Volvo xc90 test drive autoexpert
Trei scaune profilate pentru fiecare pasager!

DSC_3794 DSC_3799 DSC_3806 DSC_3811 DSC_3813
DSC_3825 DSC_3843 DSC_3854 DSC_3868 DSC_3880 DSC_3890 DSC_3892 DSC_3902 DSC_3926 DSC_3939 DSC_3960 DSC_3978 DSC_4019 DSC_4025

Volvo XC90 Test Drive Autoexpert
Chiar şi în pante abrupte, garda la sol a maşinii şi botul scurt, te salvează!

Comentarii