Mercedes Benz E Class
lukoil-banenr

Fanii Mercedes-Benz din Moldova așteaptă cu nerăbdare apariția noului E class. Ei bine, avem o nouatate bună pentru ei, mașina va fi prezentă în saloanele dealerului începînd cu luna aprilie.

bodybuilding

Mercedes Benz E Class

diselok

După cum bine ştiţi, prezentarea oficială al noului E class a avut loc în cadrul Salonului Auto de la Detroit din luna ianuarie anul curent iar cea europeană, în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Chiar dacă am scris multe materiale despre acest model, ne permitem să ne repetăm, este cea mai frumoasă mașină de serie și cel mai frumos E class construit vreodată.

Mercedes Benz E Class

Așa cum am scris mai sus, mașina vine în Moldova în luna aprilie iar prețurile sunt foarte atractive. Versiunea de bază, Mercedes-Benz E200 dotat cu un motor de 2.0 litri volum pe benzină, ce dezvoltă 184 de cai putere poate accelera de la zero la prima sută în doar 7.7 secunde iar viteza maximă ajunge la limita de 240 km/h. Ar trebui să menţionăm aici şi consumul de carburanţi, care în condiţii de laborator indică o medie de 5.5 – 5.9 litri la sută, în timp ce emisiile de CO2 nu depăşesc limita de 135 g/km. Prețul de pornire al acestui model este de la 37200 euro sau cu 3720 euro mai mult decît al modelului precedent. Vestea bună ține de cutia de viteze, una automată în 9 rapoarte disponibilă standart. Mai mult, noua generație dispune din start de mai multe dotări și sisteme de siguranță.

Mercedes Benz E Class

Al doilea model disponibil din aprilie este modelul E220D, care utilizează serviciile unui propulsor pe motorină, cu un volum de 2.0 litri şi o putere totală de 192 CP. Mașina este cu 15 CP mai puternică decît modelul precedent și oferă performanțe mai bune. Consumul mediu de carburant afișat de producător pare incredibil de mic. Astfel, în ciclu urban E class are nevoie de doar 4,3 l de motorină pentru 100 de km parcurși, în ciclu extraurban acesta constituie doar 3,6 l iar cel mediu este de 3,9 l!  Prețul de pornire pentru acest model care vine dodat cu o cutie automată în 9 rapoarte este de 39400 euro sau cu 2400 euro mai scump decît predecesorul.

Mercedes-benz E class

Cel de-al treilea model disponibil din aprilie este Mercedes-Benz E350d. Acesta are sub capotă un motor de 3 l volum diesel capabil să ofere 258 CP. Mașina poate prinde prima 100 km/h în 5,9 secunde iar viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. Consumul mediu al acestui model este mai mare în raport cu celelalte versiuni și ajunge la 6,3 l în ciclu urban sau o medie de 5,1 l. Pentru acest model va trebui să scoți din buzunar 56550 euro sau cu 1840 euro mai mult decât pentru modelul predecedent. La fel ca și la celelalte modele, diferența de preț este argumentată de cutia de viteze automată disponibilă standart dar și numărul mai mare al dotările și sistemelor de siguranță.

Mercedes-benz E class Mercedes Benz E Class

Comentarii