lukoil-banenr

Austria va reveni în Formula 1 în 2014

Compania Red Bull a anunţat într-un comunicat de presă că a ajuns la un acord cu Bernie Ecclestone pentru ca Austria să revină în calendarul Formulei 1 începând din sezonul 2014. Cursa este deja programată pentru 6 iulie pe circuitul Red Bull Ring, care a găzduit curse de Formula 1 până în 2003, când încă era cunoscut sub numele de A1 Ring.

bodybuilding

Circuitul A1 Ring a fost cumpărat de Dietrich Mateschitz, care l-a redeschis în 2011 sub numele de Red Bull Ring după un amplu proces de modernizare.

diselok

Urmează ca FIA să confirme revenirea Austriei în calendarul Formulei 1 spre finalul acestui an, când programul complet va fi confirmat de Consiliul Mondial. Cu excepţia circuitului Red Bull Ring, există altele două care ar urma să debuteze anul viitor în Formula 1: Sochi (Rusia) şi New Jersey (Statele Unite). Astfel, dacă niciunul dintre circuitele actuale nu vor fi eliminate, calendarul Formulei 1 de anul viitor va avea un număr record de 22 de curse.

Comentarii