lukoil-banenr

Button – campion!

bodybuilding

diselok

Chiar dacă în acest sezon nu a mai găzduit ultima cursă a sezonului, Interlagos a fost din nou circuitul care a desemnat noul campion mondial. Într-o după-amiaza în care Mark Webber şi-a adjudecat victoria după o cursa fără greşeli, Jenson Button a devenit matematic campion mondial, revenind senzaţional de pe locul 14 până pe locul 5.
Deşi a condus în prima parte, şansele la titlu ale lui Barrichello s-au redus după prima serie de intrări la boxe şi s-au năruit total după cea de-a doua oprire. Totul a culminat cu o pană la unul dintre pneuri, care l-a forţat pe brazilian să efectueze o a treia oprire la boxe şi să termine pe locul 8. Button s-a distanţat astfel la 17 puncte în fruntea clasamentului şi îşi trece în cont primul titlu indiferent de rezultatele din Abu Dhabi.
În ciuda înfrângerii suferite chiar pe propriul teren, Barrichello a dat dovadă de fairplay şi a salutat succesul coechipierului său, cei doi îmbrăţişându-se îndelung la finalul cursei. De altfel, atenţia presei a fost monopolizată de bucuria lui Button, în timp ce Webber era acompaniat pe podium de Robert Kubica şi Lewis Hamilton.

 

Comentarii