lukoil-banenr

Criza economică schimbă regulamentele în sporturile cu motor

bodybuilding

diselok

Pentru a face faţă noilor condiţii economice, care au dus la retragerea sponsorilor sau la reducerea sumelor pe care firmele sunt dispuse să le aloce pentru a-şi face promovare, team-urile angrenate în competiţii precum Formula 1 sau Moto GP au fost nevoite să ia măsuri pentru reducerea costurilor.

Criteriul financiar a căpătat o importanţă primordiala în condiţiile în care constructori precum Ferrari sau Mercedes – în Formula 1 şi Yamaha, Honda sau Ducatti – în MotoGP – doresc să îşi păstreze locurile în lumina reflectoarelor.

Primul for mondial care a acţionat în acest sens a fost Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), care a votat, împreuna cu Asociatia Echipelor din Formula 1 (FOTA), o serie lungă de modificări regulamentare care au ca scop reducerea cheltuielilor cu 33% în următorii doi-trei ani. Printre măsurile adoptate în cadrul Consiliului Mondial al FIA de la Monaco, din 12 decembrie 2008, se numără:

•    interzicerea tuturor testelor din timpul sezonului, cu excepţia sesiunilor de antrenamente premergătoare Marilor Premii
•    interzicerea utilizării tunelelor de vânt care depăşesc o scară de 60% şi 50 de metri pe secundă începând din 1 ianuarie 2009
•    închiderea fabricilor timp de şase săptămâni pe an
•    dublarea vieţii motoarelor faţă de 2008, piloţii având posibilitatea de a utiliza maximum opt unităţi pe sezon, plus patru pentru teste
•    reducerea turaţiei motoarelor de la 19.000 la 18.000 rpm
•    numărul de angajaţi prezenţi pe circuit în timpul Marilor Premii se va reduce prin intermediul mai multor măsuri, inclusiv prin cooperarea echipelor în privinţa pneurilor şi combustibilului

Dacă schimbările de regulament pentru sezonul 2009 al Formulei 1 nu au agitat prea tare apele în rândul echipelor participante la Marele Circ, nu acelaşi lucru se poate spune despre cele întâmplate în rândul team-urilor din MotoGP.

Astfel, pentru sezonul 2009 al MotoGP au fost eliminate sesiunile de antrenamente libere de vineri dimineaţă pentru toate clasele din campionat, iar toate sesiunile de antrenamente inclusiv calificările au fost reduse la 45 de minute. Totodată, începând cu Marele Premiu al Cehiei din 14-16 august, un număr de maximum cinci motoare au putut fi utilizate pe parcursul a opt curse, iar utilizarea pieselor de rezervă în afara întreţinerii zilnice a fost interzisă. De asemenea, utilizarea materialelor ceramice compozite pentru discurile şi plăcuţele de frână, a sistemului Launch Control şi a suspensiei controlate electronic a fost interzisă.
Aceste măsuri, deşi au ca obiectiv reducerea cheltuielilor, nu fac altceva decât să mărească costurile de cercetare-dezvoltare şi să ducă la pierderea unor sume importante din publicitate.

Sezonul 2010 în Formula 1 este marcat de schimbări radicale de regulament şi o reducere chiar şi mai dramatică a costurilor:

•    echipele independente vor putea achiziţiona motoare unice pentru 5 milioane de euro pe sezon, fie de la Cosworth, fie de la ceilalţi constructori din F1; Aceste motoare vor fi utilizate pana în 2012
•    FIA speră să implementeze o transmisie standard
•    În weekendurile de cursă, echipele vor utiliza sisteme telemetrice şi radio standard
•    husele pentru încălzirea pneurilor vor fi interzise
•    realimentarea monoposturilor în timpul curselor va fi interzisă
•    cercetările aerodinamice vor fi restricţionate
•    FIA va analiza posibilitatea schimbării formatului pentru calificări, utilizarea sistemului de medalii în locul punctelor şi reducerea distanţei unei curse

Totuşi, revenirea lui Michael Schumacher în Formula 1 la echipa Mercedes GP Petronas alături de Ross Brown, cel care l-a ajutat sa câştige toate cele şapte titluri mondiale pe care le are în palmares, reprezintă o lovitură de imagine pentru teamul lui Brown şi ar putea determina o creştere a audienţelor şi a sumelor pe care noua sa echipă le va aduce din sponsorizări.

În MotoGP lupta se anunţă la fel de acerbă, în ciuda implementării de noi reguli în sezonul 2010, iar titlul mondial va fi probabil adjudecat tot de una din cele trei mari forţe: Yamaha, Honda sau Ducati.

 

Comentarii