lukoil-banenr

Renault a prezentat motorul V6 pentru sezonul F1 2014

Renault, unul dintre cei mai importanţi furnizori de motoare din Formula 1, a dezvăluit o primă imagine cu noua unitate V6 de 1.6 litri încă din luna octombrie a anului trecut, acum însă a publicat mai multe fotografii din cadrul procesului de producţie şi detalii inedite despre performanţele acestuia.

bodybuilding

diselok

Rob White, directorul tehnic al Renault Sport, a confirmat că noul motor va furniza cel mult 600 CP, comparativ cu cei 750 CP ai unităţilor V8 de 2.4 litri utilizate până în acest an, însă afirmă că sistemul ERS va compensa în mare măsură această pierdere.

În plus, White a minimalizat speculaţiile potrivit cărora sunetul noilor motoare va fi semnificativ mai mic pe baza datelor obţinute de Renault pe bancul de probe.

„F1 va fi în continuare foarte zgomotoasă, cursele vor fi în continuare violente. Putem vedea încă de pe bancul de probă că schimbările cutiei de viteze sunt rapide şi violente. Iar sistemul ERS va fi de asemenea un lucru care va crea spectacol”, a adăugat el.

Primele teste pe monopost cu noile motoare V6 de 1.6 litri vor avea loc în luna februarie a anului viitor.

Comentarii