lukoil-banenr

FIA va anunţa în 28 februarie dacă va accepta o nouă echipă în Formula 1 pentru sezonul 2015.

bodybuilding

Până atunci, există primele detalii despre cei care vor încerca să ocupe unicul loc liber al Marelui Circ și să devină cea de-a XII-a echipă. Printre nou-așteptații, cele mai mari șanse le-ar putea avea americanul Gene Haas, care deţine parţial şi o echipă în NASCAR. El este interesat să participe în Formula 1 prin intermediul echipei Haas Racing Developments. Haas are de partea sa sprijinul lui Gunther Steiner, fost director tehnic al echipelor Red Bull şi Jaguar, dar şi avantajul unui tunel de vânt în localitatea britanică Windshear care este folosit cu regularitate de echipele din Marele Circ. Planurile sale prevăd ca sediul să fie la o fabrică pe care Haas o deţine la Bruxelles (Belgia), în timp ce constructorul italian Dallara ar putea construi şasiul echipei.

diselok

O altă echipă interesată este şi Stefan GP, care aparţine omului de afaceri Zoran Stefanovich din Serbia şi care a încercat fără succes să ajungă în Formula 1 în anii 2010 și 2011.

Marea supriză vine însă chiar de la vecinii din România. Potrivit reputatului jurnalist britanic Adam Cooper, care lucrează în Formula 1 din 1988, în spatele echipei se află câteva companii de stat din România care iniţial au dorit să se implice la una dintre actualele echipe de pe grila de start. Același jurnalist afirmă că, Colin Kolles (germanul de origine româna care a fost şeful actualei echipe Force India în perioada 2005-2008, dar şi al defunctei HRT în perioada 2010-2011) ar urma să fie un furnizor de echipament pentru echipă, fără să se implice în conducerea acesteia.

Comentarii