lukoil-banenr

Chinezii sunt imbatabili dacă şi-au pus ceva în gând să facă, şi puţini sunt cei care le-ar putea strica planurile, nici măcar condiţiile meteo! Este şi cazul lui Han Yue, care s-a autodepăşit înregistrând un nou record de parcare în lateral de numai 8 centimetri. Atât a însumat spaţiul liber între maşini! 

bodybuilding

Regulamentul Guinness prevede ca asemenea tentative de a doborî noi recorduri, să fie executate pe asfalt uscat, iar ziua în care Han Yue îşi programase să facă acest lucru, urma să plouă! Şi pentru că nu putea rata şansa unică de a demonstra întregii lumi cât este de priceput la parcarea laterală, Han a făcut-o cu o zi mai devreme!

diselok

Urcat la volanului celei de a treia generaţii MINI Cooper, chinezul a integrat compacta la o distanţă extrem de mică între cele două maşini staţionate, 3.15 centimetri de la bară la bară! De parcă nu ar fi fost suficient, spectacolul a continuat cu demonstraţii de echilibristică, unde Han a condus modelul britanic pe numai două roţi, în timp ce un alt pilot profesionist, la volanul unui BMW M4, „a alergat” 10 cerculeţe în derapaj controlat, vreme de numai 60 de secunde!

Urmăreşte prestaţiile celor doi şi încearcă sa ne convingi că n-ai rămas impresionat! 😀

Comentarii