lukoil-banenr

Noua Mazda3 pleacă într-un turneu de promovare de 15.000 kilometri

bodybuilding

Noua generaţie a compactei Mazda va face un tur de forţă de 15.000 kilometri pentru a reitera o expediţie celebră a unei echipe de reporteri germani, o călătorie care a fost derulată în 1977 şi a dus modelele Mazda 323 Sport ale vremii de la Hiroshima până la Salonul Auto de la Frankfurt.

diselok

Călătoria Mazda Route3 Hiroshima – Frankfurt Challenge Tour 2013 va începe din Vladivostok, principalul port al Rusiei la Oceanul Pacific, imediat când maşinile vor veni din Japonia la bordul unui vapor. Călătoria va fi împărţită în şapte etape, a aproximativ 2.100 kilometri fiecare, timp în care maşinile vor fi conduse de jurnalişti, bloggeri şi entuziaşti Mazda din diferite părţi ale lumii.

Toate exemplarele implicate vor fi echipate cu motoare Skyactiv-G de 120 CP şi cu transmisii manuale cu şase trepte, Skyactiv-MT. Exponatele vor fi prezentate în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, urmând să fie puse la dispoziţia vizitatorilor pentru o serie de activităţi.

Noua expediţie a celor de la Mazda vrea să reitereze succesul primei expediţii pentru a demonstra capacităţile noului lor model, pe care îl vor lansa la Frankfurt.

Comentarii