lukoil-banenr

645 CP pentru BMW X5M

Atelierul de tuning din Miami, Velos Designwerks, a pregătit pentru noul BMW X5 M o serie de upgrade-uri care pe lângă aceea că accentuează caracterul agresiv al SUV-ului mai şi îmbunătăţesc performanţele motorului.

bodybuilding

diselok

Printr-o resoftare a propulsorului V8 de 4.4 litri, tunerul a obţinut o creştere a puterii de la 555 CP la 645 CP şi un cuplu maxim de 856 Nm, adăugându-i suplimentar 176 Nm. Acest surplus de forţă alături de noul sistem de evacuare Akrapovic sunt incluse în kit-ul de putere Stage 2+, kit pentru care clientul va trebui să achite 1.500 de dolari. De asemenea, pentru a evidenţia un look racing, Velos propune şi o capotă custom made din fibră de carbon, în schimbul sumei de 2.655 dolari.

La exterior, aspectul agresiv este conturat de noul spoiler faţă cu guri de ventilaţie integrate (1.800 dolari) şi de difuzorul de dimensiuni generoase din fibră de carbon (1.875 dolari). În completarea imaginii, vine şi kit-ul de suspensie KW, care coboară automobilul cu câţiva milimetri şi asigură o ţinută de drum mai sportivă.

La nivel estetic, contribuie şi jantele ADV1, prin care uşor pot fi admirate etrierele performante Brembo.

La interior, Velos Designwerks a montat un volan BMW Performance îmbrăcat în piele Alcantara, iar cireaşa de pe tort este un detector de radar marca Hardwire Valentine One.

Comentarii