lukoil-banenr

A3 Ultra – cel mai economic Audi din lume

bodybuilding

Aşa cum Volkswagen deţine în prezent o întreagă gamă BlueMotion, recunoscută pentru valorile sale scăzute de consum şi emisii, decizia Audi de a parcurge aceeaşi cale pare a fi absolut firească. Astfel, constructorul din Ingolstadt a anunţat astăzi că va lansa o gamă dedicată numai versiunilor cu emisii reduse, care va purta numele Ultra şi va fi în esenţă similară celei BlueMotion de la Volkswagen.

diselok

Gama Ultra va include motorizări eficiente TDI şi TSI, dar şi o serie de modificări de ordin aerodinamic şi structural. Primul membru al gamei Ultra va fi A3 1.6 TDI, în variantele cu trei şi cinci uşi. Propulsorul acestui model, cu patru cilindri, de 110 cai putere, este capabil să promită un consum mediu de numai 3.2 litri/100 de kilometri (oficial, cel mai economic produs din istoria constructorului din Ingolstadt) şi o rată a emisiilor de 85 g/km – valori care, combinate cu un rezervor de combustibil de 50 de litri, îi pot garanta viitorului proprietar o autonomie maximă de aproximativ 1500 de kilometri.

Pentru a obţine aceste rezultate, Audi a folosit o combinaţie echilibrată: materiale uşoare, pentru ca masa totală să atingă doar 1205 kilograme, a adăugat un kit de caroserie S-Line, a coborât garda la sol cu 15 milimetri şi a instalat pneuri cu rezistenţă redusă la rulare, de dimensiuni 205/55 R16.

Comentarii