lukoil-banenr

Chinezii s-au grăbit să îi fure titlul lui Rolls-Royce Cullinan (nume încă neconfirmat) de cel mai scump SUV de pe planetă. Karlmann King este acum pe val și în fața tuturor, cu un nume greu de pronunțat, un design greu de înghițit și o cu o cifră dificil de imaginat.

Pilot Autoexpert

Costă…în jur de 2.000.000 de dolari, în versiunea de bază. Adică cea mai simplă, pentru că există și cea de top care te duce la 3.8 milioane de dolari, dacă vrei să ai cel mai extravagant și mai securizat off-roader de pe Terra. Construit pe baza lui Ford F-550, acest gigant a preluat și motorul V10 de 6.8 litri care a fost modificat să producă 400 de cai putere.

Peste cadrul mașinii se așează caroseria ascuțită și colțuroasă, al cărui design îl înțeleg poate doar cei de la IAT, compania chineză cărora le și aparține proiectul. Vehiculul, lat de 2.5 metri cântărește șase tone și poate accelera până la o viteză maximă de numai 140 km/h.

Interiorul ar trebui să te lase fără cuvinte dacă ești pasionat de lumini ambientale, ecrane colorate, frigidere, aparate de cafea, măsuțe pliabile electric, tapițeria din piele și geamurile micuțe. Pentru cine vrea să meargă cu toată gașca la petreceri, IAT va construi și modele cu 6 portiere și opt locuri, însă dacă vrei mai mult spațiu rămâi cu versiunea de bază.

Numai că va trebui să te grăbești un pic, chinezii au anunțat că vor produce numai nouă astfel de mașini…

Comentarii