lukoil-banenr

Compania Hyundai a prezentat oficial noua generaţie a modelulu Veloster. Hatchback-ul care a debutat la Salonul Auto de la Detroit, a păstrat designul care îl deosebeşte de restul modelelor, care oferă o singură uşă pe partea stângă şi două din partea dreaptă.

Totodată noul Veloster a devenit mai puternic şi a primit o suspensie spate regândită. Din faţă ca şi la generaţia precedentă este folosită suspensia MacPherson cu o bară  stabilizatoare cu grosimea de 24 de milimetri, iar din spate spre deosebire de modelul precedent unde găseam o punte, este folosită o suspensie independentă multilink cu o bară stabilizatoare de 19 milimetri.

Gama motoarelor folosite pentru noul Hyundai Veloster, este formată din două benzinare. Primul, aspirat natural, de 2.0 litri volum, este capabil să dezvolte 149 CP şi 180 Nm. Acesta poate fi cuplat la o cutie manuală cu şase trepte sau una automată cu şase rapoarte.

Volumul propulsorului turbo este de 1.6 litri, datorită turbosuflantei acesta este forţat să livreze 203 CP şi 264 Nm cuplu motor. Motorul lucrează în tandem cu o cutie mecanică cu şase rapoarte sau una robotizată cu şapte trepte şi dublu ambreiaj. Cifrele dinamice la moment nu sunt făcute publice.

De asemenea, producătorul corean a prezentat şi versiunea de performanţă a modelului Veloster, care a primit indicele „N”. Aşadar Veloster N, care apropo a fost proiectat sub conducerea fostului şef al BMW ///M, este echipat cu un motor turbo de 2.0 litri volum şi dezvoltă 278 CP şi 352 Nm. Hot-hatch-ul pe lângă motor se laudă cu un body kit aerodinamic, jante cu diametrul de 18 inch, o cutie mecanică cu şase trepte scurte dotată cu sistemul care măreşte automat turaţiile în timpul schimbării treptelor, diferenţial autoblocant cu control electronic şi frâne îmbunătăţite. Conform spuselor reprezentanţilor companiei, noul Veloster N, va accelera de la 0-100 km/h în 6,1 secunde.

Lista dotărilor pentru versiunea civilă a Veloster-ului include un sistem de control al vectorului de tracţiune, blocuri optice LED, sistemul de menţinere a benzii de circulaţie, un sistem multimedia proiectat pe un display cu diagonala de şapte sau opt inch, wireless charger, Apple CarPlay, Android Auto şi un sistem audio format din opt boxe.

Asamblarea noului Hyundai Veloster va începe în luna martie a anului 2018, în Coreea de Sud. Primile vânzări ale acestuia fiind programate pentru al doilea trimestru al anului 2018.

Comentarii