lukoil-banenr

Cele mai mari emoții le are un șofer când vede o mașină cu girofar în retrovizoare, sau când în față apare un agent rutier. În mintea multor conducători auto, pe o un segment de secundă apare întrebarea „Ce am făcut? De ce m-a oprit, parcă nu am încălcat nimic?”.

bodybuilding

Uliana Catan ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Patrulare, ne învaţă cum trebuie să ne comportăm când suntem trași pe dreapta și ce putem face sau cere de la agenții rutieri, fără a ajunge la situații de conflict. În primul rând un agent rutier este obligat să se prezinte și este dreptul vostru de ai cere să prezinte legitimația de serviciu pentru a confirma identitate sa dar și faptul că este polițist. Legitimaţiile agenţilor rutieri din cadrul Inspectoratului Național de Patrulare, de tip nou, nu mai au număr cum erau cele vechi, au doar codul personal cel din buletin. În continuare:

diselok

1. Agentul rutier este obligat să vă comunice motivul pentru care aţi fost oprit cât și încălcarea pe care ați săvârșit-o.

2. La rândul său șoferul nu poate să ceară agenților rutieri informații despre filtrele organizate pe traseu, iar agenții rutieri nu sunt obligați să prezinte sau să furnizeze asemenea informații. Absolut toate operațiunile speciale sau filtrele sunt desfășurate în baza unor ordine interne sau dispoziții generale ale Inspectoratului General de Poliție.

3. Când este întocmit un proces verbal șoferul poate să semneze doar în locul unde este menționat că i s-a adus la cunoștință fapta comisă, sancțiunea, cum, unde și în ce termeni o poate achita. Atenţie, a nu se confunda cu „acceptarea săvărşirii acelei încălcări”.

4. Cel mai IMPORTANT: ori de cate ori aveți un necaz cu poliția, fie noapte, fie zi, puteti să sunați la serviciul 112 pentru a vă face legătura cu Unitatea de gardă a brigăzii de patrulare în dependență de regiunea unde ați fost oprit, este vorba de Regimentul Nord, Centru Sud.

5. Când se ajunge la contradicții în legătură cu utilizarea radarului trebuie să cunoașteți următoarele: În Republica Moldova nu stau lucrurile ca în România. Agenţii rutieri ai INP nu au legitimații care atestă dreptul de a folosi radarul pe acel segment de drum. Absolut toți inspectorii de la patrulare auto sunt obligați să cunoască cum se lucrează cu radarul iar aparatele au certificat metrologic, atât.

6. La fel agenții rutieri nu sunt obligați să prezinte foaia de parcurs. Dacă şoferul are careva dubii, poate verifica după numărul de bord al patrulei şi numele poliţistului, dacă ultimul, în ziua respectivă, a fost întărit pe acea rută de patrulare și cu acel echipaj dar și dacă au avut dreptul să activeze cu radarul.

Comentarii