lukoil-banenr

Agenţia ANRE a descoperit cum firmele petroliere majorează preţurile la benzină

Potrivit unui comunicat de presă, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a efectuat un control pentru perioada 2010 – I semestru 2012 în urma căruia a constatat şi a demonstrat că „Defoil” SRL a achiziţionat şi importat produse petroliere la preţuri majorate, iar supracosturile de zeci de mii de dolari fiind generate de utilizarea unor scheme de procurări cu intermediari”.

bodybuilding

diselok

ANRE a constatat că firma Defoil în perioada 2010 – I semestru 2012 a achiziţionat şi importat produse petroliere la preţuri majorate prin intermediul unor firme offshore. Rezultatele controlului au arătat că supracostul achitat în folosul unei întreprinderi intermediare a constituit circa 78 de mii de dolari (circa un milion de lei).

Potrivit ANRE, analiza documentelor aferente tranzacţiilor de import a benzinei şi motorinei a stabilit că o parte dintre produsele petroliere declarate la import au fost expediate „Defoil” SRL direct de la un producător din România, pe când achitările au fost efectuate printr-un intermediar – rezident al Marii Britanii (înregistrat în zonă off-shore), cu conturi bancare într-o bancă lituaniană.

Firma Defoil deţine o cotă de un procent din piaţa benzinei şi dispune de licenţă la importul şi comercializarea produselor petroliere.

ANRE, ca urmare a faptului că premierul Vlad Filat s-a arătat revoltat de companiile petroliere care ar majora nejustificat preţurile la carburanţi, efectuează în prezent controale ale activităţii la mai multe commpanii mici de pe piaţa petrolieră.

Comentarii