lukoil-banenr

Alianţa dintre GM şi PSA aduce cu sine două noi maşini!

Deşi au trecut doar câteva săptămâni de la oficializarea parteneriatului dintre GM şi PSA cele douî mari compani deja au început sa facă schimb de angajaţi în scopul unei colaborări cât mai de succes.

bodybuilding

Directorul executiv GM, Dan Akerson afirmă că se doreşte dezvoltarea a cel puţin două maşini de pasageri până la începutul acestei toamne. Aceste maşini ar urma să intre în producţie din 2015 pe piaţa americană şi din 2016 pe restul pieţelor auto. Deşi există o mare grijă în grupul PSA cu privire la cumpărarea de noi materiale şi servicii, acelaşi şef al GM, afirmă că proiectele comune ar putea deveni mult mai importante datorită acestei alianţe.

diselok

Ei doresc să producă o maşină ce se va încadra în clasa mică şi un sedan de dimensiuni mai mari. Modelul de clasă mică va fi sigur comercializat pe piaţa europeană, însă acest lucru nu se poate sune şi despre sedan. Pentru început se vor concentra asupra pieţelor din America de Sud şi iau în calcul chiar si piaţa din China, unde deocamdată modelele celor partenere sunt comercializate individual, asta în condiţiile în care există parteneriate locale bine stabilite şi sigure atât pentru GM, cât şi pentru PSA.

Ambele companii au fabrici de producţie în Brazilia şi Argentina unde vând în special maşini mici bazate pe cele vândute în Europa. Se pare că în această regiune PSA doreşte să lanseze noile modele în acelaşi timp cu cele din piaţa europeană şi nu după, cum au facut în trecut.

Dezvoltarea a două vehicule separate, dar pe aceeşi platformă ar urma sa reducă facturile celor două companii cu cel puţin 25% pentru fiecare proiect. Astfel se pare că cei 340 milioane de dolari pe care GM i-a plătit pentru 7% din acţiunile grupui francez PSA, ar urma ca din 2017 să îi scutească pe americani de 1 miliard de dolari pe an, cel puţin teoretic.

După ce vor ajunge la un acord comun în această toamnă în ceea ce priveşte planurile de producţie a celor două noi maşini, surse neoficiale spun că alianţa doreşte să meargp şi mai departe. Ei doresc să producă în viitor şi modele de tip crossover sau MPV-uri.

Comentarii