lukoil-banenr

Ultragierea (jignire, ofensă), opunerea de rezistență sau aplicarea violenței față de funcționarii publici, ar putea fi pedepsită cu o amendă de pînă la 20 de mii de lei sau cu pînă la cinci ani de închisoare. Asta dacă prevederile propuse în proiectul de modificare a Codului penal și a Codului contravențional, elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, va fi aprobat!

bodybuilding

Potrivit portalului de ştiri NOI.md, scopul acestei iniţiative este de a spori protecția categoriilor de funcționari care pot fi mai des subiecți ai infracțiunii de ultragiere, fiind vorba în mod special de către polițiști. Tot aici, am putea include şi poliţiştii de patrulare, care deseori au de furcă cu oamenii beţi sau prea încrezuţi în sine.

diselok

„În societate s-a format stereotipul că profesia de polițist este una care nu lasă loc de încredere și respect. Deseori cetățenii refuză să se subordoneze dispozițiilor legitime ale polițiștilor sau le tratează cu rea-voință, opunând rezistență, jignind onoarea sau ameninținând polițistul cu agresiune fizică”, susțin autorii proiectului.

Potrivit ministrului de interne, Alexandru Jizdan, legislația națională la capitolul asigurării protecției oamenilor legii este prea permisivă. Astfel, se propune ca ultragierea, amenințarea cu violența sau moartea, a funcționarilor publici și a rudelor acestora, să fie pedepsită cu o amendă de până la 20 de mii de lei, muncă în folosul comunității sau până la trei ani de închisoare.

În cazul opunerii de rezistență față de persoana cu funcție de demnitate publică însoțite de acte de violență sau distrugerea bunurilor, pedeapsa este și mai aspră – între 5 și 8 ani de detenție. Inițiativa urmează a fi examinată la ședința de astăzi a Guvernului, 18 mai 2016.

Comentarii