lukoil-banenr

O veste bună pentru conducătorii auto care intenționează să plece cu mașina peste hotare. La trecerea frontierei, aceştia vor avea de prezentat mai puţine acte. Care sunt acestea, aflaţi în textul de mai jos.

Pilot Autoexpert

După o discuţie telefonică cu Serviciul de presă al Poliţiei de Frontieră, vă putem spune cu siguranţă că, pentru traversarea frontierei de stat cu mijlocul de transport, în condiţii legale, conducătorul auto trebuie să aibă asupra sa şi, la cererea poliţistului de frontieră, să prezinte la control următoarele acte:

— permisul de conducere perfectat pe numele său, valabil pentru categoria/subcategoria din care face parte autovehiculul condus,
— certificatul de înmatriculare a vehiculului,
— asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto externă Carte Verde, valabilă pentru ţara de tranzit şi destinaţie.

Totodată, șoferii trebuie să știe că la controlul de frontieră nu mai este necesar să prezinte documente cu privire modalitatea de deţinere sau folosinţă a autovehiculului (procură, comodat, contract etc). Atenţie însă, dacă sunteţi utilizatorul unui automobil procurat în leasing, s-ar putea să aveţi nevoie de foaia de parcurs. Am încercat să contactăm şi Serviciul Vamal pentru a ne confirma acest lucru însă deocamdată nu avem un răspuns.

Poliţia de Frontieră le reamintește șoferilor despre obligativitatea respectării Regulamentului circulaţiei rutiere, dar și a tuturor actelor normative la acest capitol, atunci cânt pleacă peste hotarele țării cu automobilul.

Comentarii