lukoil-banenr

Cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 43 de ani, originari din orașele Grigoriopol și Tiraspol, sunt suspectați că ar fi dezasamblat aproape 50 de automobile de lux la Chișinău și Odesa. Doi dintre ei au fost reținuți în cadrul unei operațiuni a Direcției Combaterea Crimelor Grave a INI în comun cu Poliția Criminală din Ucraina.

Pilot Autoexpert

Suspecții ar fi furat accesorii de la aproximativ 30 de automobile din Ucraina și 15 automobile din R.Moldova. Numai în ultimele două luni, suspecții au furat accesorii de la cel puțin 10 automobile de marca Lexus și Toyota, care erau parcate pe teritoriul municipiului Chișinău, suma pagubelor ridicându-se la peste 1,5 milioane de lei.

Vadim Bejenari, Șeful secției combatere a infracțiunilor patrimoniale a Directiei nr.1 a INI, a declarat telefonic pentru Autoexpert.MD că suspecții acționau pe timp de noapte, iar pentru un automobil îl dezasambalu în timp de o oră-două.

„Figuranții aveau în posesie trei automobile înregistrate în regiunea transnistreană cu care se deplasau la locul comiterii infracțiunii. Aceștia spărgeau geamul automobilului, iar ulterior dezasamblau mai multe piese, cum ar fi farurile, senzori de parcare, bare de protecție, torpedouri, radiatoare, pe care le duceau în stânga Nistrului, iar ulterior acestea erau vândute pe teritoriul Ucrainei și Republicii Moldova. Ca urmare a amplei operațiuni comune desfășurată de polițiștii moldoveni și cei din Odessa, au fost reținuți în flagrant doi dintre suspecți, în timp ce dezasamblau un automobil de model Lexus, în regiunea Odesa. Ceilalți trei sunt dați în căutare”, a declarat Bejenari.

Oamenii legii interprind măsuri speciale de reținere a celorlalți mebri ai grupării care furau la comandă piese din Chișinău și Odesa.

 

Comentarii