lukoil-banenr

Audi A6 L e-tron

Pe piața din China, cel mai vândut model de la Audi este A6. Iar pentru a-i răsfăța ceva mai mult pe asiatici, Audi a lansat și modelul cu dimensiuni mai generoase, botezat A6 L. Motivul, ar ține mai mult de opulență decât de nevoie, având în vedere că, exeptând câteva persoane care activează în NBA, chinezii nu sunt persoane de dimensiuni mari. În plus, gândidu-se probabil că dă bine să ai și un aer ecologic, Audi aduce încă o îmbunătățire clasicului A6. Astfel, la Salonul Auto de la Beijing au prezentat conceptul A6 L e-tron.

bodybuilding

diselok

Cu alte cuvinte, coincidență sau nu, odată cu celebrarea Zilei Pământului, Audi a lansat versiunea hibridă pentru A6 L. Versiune ce vine ca o mănușă oamenilor de afaceri cu un gram de simț ecologic. Asta datorită atât dimensiunilor de care dispune (5,02m – lungime; 1,87m – lățime; 1,46m – înălțime) dar și motorașului electric cu care vine echipat. E drept că „motoraș” e puțin zis, având în vedere cădezvoltă 94 CP care, împreună cu bateriile litiu-ion amplasate în zona din spate oferă o autonomie de până la 80 km. Cu condiția să nu depășești 60 km/h. În caz contrar, te va ajuta și motorul TFSI de 2 litri cu ai săi 211 CP.

La exterior, dacă din punct de vedere al dimensiunilor nu se diferă de A6 L, conceptul vine cu câteva elemente pentru a aminti că este un e-tron: grila frontală și cea posterioară suferă modificări, jantele sunt de 22 inci, iar proiectoarele lipsesc.

Deși la salon este prezentat ca un concept, Audi A6 L e-tron va lua cel mai probabil drumul fabricilor, clienți fideli urmând să fie oamenii cu mulți bani din China. Acolo unde, o avere mare nu se asortează decât cu o mașină pe măsură. O filosofie des întâlnită și pe meleagurile noastre.

Comentarii