lukoil-banenr

Audi pregăteşte un model de nişă bazat pe viitorul A4 Avant

Audi ar putea dezvolta un model de nişă bazat pe A4 Avant pentru a „umple spaţiul” dintre acest model şi Q5, spun cei de la Automobile Magazine. Modelul va fi un crossover bazat pe platforma viitorului A4 Avant, cu o gardă la sol mărită, o poziţie înălţată la volan şi spaţiu suplimentar pentru bagaje. Constructorul german a prezentat un concept care urmărea această idee în 2001, la Salonul Auto de la Frankfurt, iar modelul se numea Avantissimo şi era bazat pe A8.

bodybuilding

Studiile de piaţă realizate de cei de la Audi arată că există o cerere în creştere pentru un monovolum premium care să nu aibă aspectul unui monovolum. Clienţii care doresc un asemenea model sunt fie persoane în vârstă înstărite, fie familii cu două venituri şi fără copii. Constructorul german se gândeşte şi la clienţii cu o viaţă activă, de unde şi necesitatea unui portbagaj spaţios. Toate categoriile de mai sus caută o poziţie la volan mai ridicată, posibilitatea transportării a mai mult de cinci pasageri atunci când este nevoie şi un portbagaj cât mai spaţios.

diselok

Dacă acest proiect va primi unda verde pentru producţie, cei de la Audi ar putea lansa o versiune de serie în 2016. Viitorul A4 „Superavant” va folosi platforma modulara MLB împărţită de A4 şi A6. Spre deosebire de un A4 Avant standard, viitorul model de nişă va avea un ampatament mărit. Audi are deja un crossover bazat pe A4 Avant, numit A4 allroad quattro, dar noul model nu îl va înlocui pe acesta în gama constructorului din Ingolstadt.

Comentarii