lukoil-banenr

Noua generaţie a sportcarului din Ingolstadt, Audi R8, este deja în lucru, iar odată cu aceasta nu au întârziat să apară şi primile presupuneri. Acestea vin tocmai din Marea Britanie şi dacă ar fi să le dăm crezare, noul R8 ar putea fi echipat cu un motor în cinci cilindri şi cu un volum maxim de 2.5 litri!

bodybuilding

Un lucru este sigur 100%, faptul că Audi va renunţa la unitatea V8 de 4.2 litri FSI, prezentă pe prima generaţie, fapt confirmat chiar de conducerea companiei. Pornind de aici, specialiştii internaţionali au presupus că R8-ul ar putea fi dotat cu cel mai nou V6 de 3.0 litri, turbo-aspirat, care va debuta în caroseria lui Audi S4 în 2016. Ei bine această ipoteză nu a fost iconfirmată şi nici infirmată deocamdată, doar că între timp, au apărut noi zvonuri, care spun că supercarul ar putea fi echipat cu un motor şi mai mic decât atât! Cel din urmă, va pune în mişcare versiunea entry-level al lui Audi R8!

diselok

Iar aici, lumea se referă la propulsorul instalat sub capota lui Audi RS3 Sportback, doar că pe şasiul lui R8, va ajunge într-o formă ceva mai modificată. Întâi de toate va „pica” sistemul turbo, care va fi înlocuit cu noua generaţie e-turbo, tratament similar ce urmează a fi aplicată şi pe V6-le de 3.0 litri. Nu ştim însă la ce performanţe ar putea fi duse noile propulsoare, dar sperăm că R8-ul nu se va transforma într-o maşină pentru bunici!

 

 

Comentarii