lukoil-banenr

Audi va depăşi Mercedes la vânzări la nivel global în 2011, BMW rămâne liderul

Pentru prima dată în istorie, Audi va comercializa mai multe automobile la nivel global decât Mercedes-Benz. Constructorul din Ingolstadt are un avans de peste 56.500 de unităţi în condiţiile în care mai este doar o lună până la finele anului curent. Cei de la Daimler nu au şanse de recuperare decât dacă recurg la metode disperate, având în vedere faptul că au avut cele mai bune 11 luni din istoria companiei şi au stabilit un record intern de vânzări în perioada ianuarie-noiembrie. Cei de la Mercedes-Benz au vândut mai multe unităţi decât Audi în noiembrie, dar nu au reuşit să obţină această performanţă suficiente luni la rând încât să nu le ofere celor de la Audi acest avans important. BMW rămâne liderul clasamentului de vânzări pe segmentul premium, având un an record din acest punct de vedere, cu peste 1.25 milioane de unităţi vândute în perioada ianuarie-noiembrie 2011. În baza acestei realizări, BMW ar putea să vândă mai multe unităţi decât în 2007, când a vândut 1.276.793 unităţi. La nivel de grup, concernul tri-marcă din Munchen a vândut 1.510.862 unităţi în perioada ianuarie-noiembrie 2011, mai multe decât în 2010. Cei de la BMW consideră că pot atinge 1.6 milioane de unităţi vândute la nivel de grup până la finele anului, graţie modelelor precum Mini Countryman şi BMW Seria 1. Oficialii Audi estimează că vor comercializa 1.3 milioane de unităţi până la finele anului 2011. Între timp, Mercedes-Benz estimează că va vinde 1.25 milioane unităţi până la finele anului curent. Dacă includem mărcile Smart şi Maybach, vânzările la nivel de grup ale lui Daimler AG urcă la 1.35 milioane unităţi. Cei de la Audi vor să devină constructorul premium numărul unu în lume până în 2015, în timp ce Dieter Zetsche vrea să fie pe locul întâi atât la profitabilitate, cât şi la vânzări, dar ţinta sa este anul 2020 sau mai devreme. Oficialii BMW doresc să-şi păstreze poziţia de lider al clasamentului premium şi nu se tem atât de mult de competiţie.

bodybuilding

Comentarii