lukoil-banenr

Bajaj RE60, cea mai ieftină maşină din lume

bodybuilding

În 2009, India ajungea în centrul atenţiei presei auto mondiale, datorită lui Nano. Maşina de 2.300 de dolari, care îşi propusese să devină cea mai ieftină din lume, a avut de înfruntat dificultăţi legate de introducerea în fabricaţie, apoi de fiabilitate, pentru ca în final să nu aibă, totuşi, succesul aşteptat pe piaţa indiană, în ciuda unui facelift recent.

diselok

După toate acestea, lovitura finală la temelia mitului Tata Nano ar putea fi dată chiar de conaţionalii de la Bajaj, o firmă a cărei tradiţie începută în 1945 este legată de vehicule cu trei roţi, la mare căutare în India. De data aceasta, însă, cei de la Bajaj spun că au pus ochii pe prosesorii de ricşe motorizate, care vor un upgrade semnificativ în viaţa lor.Dar să vedem în ce poate consta acest upgrade. Bajaj RE60 foloseşte un motoraş de doar 0,2 litri, a cărui putere se cifrează la o valoare mai mult decât modestă de doar 20 CP. Astfel, viteza maximă de 70 km/h poate fi considerată un adevărat record, întrecut numai de greutatea incredibil de mică a maşinii, doar 400 kg.

Bajaj afirmă, cu mândrie, că emisiile de CO2 ale lui RE60 nu vor depăşi 60g/ km, ceea ce ar echivala cu jumătate din valorile obţinute de maşinile de clasă mică vândute în India. Combustibilul pe care îl va folosi cea mai ieftină maşină din lume va fi benzina, dar vor exista şi versiuni care vor funcţiona cu propan lichid, precum şi altele echipate cu rezervor GPL. Un motor diesel este exclus, deocamdată.Patru pasageri vor putea lua loc la bordul lui Bajaj RE60, în timp ce spaţiul destinat bagajelor, cu bancheta pliată, va ajunge la 400 litri. Vizual, maşina se va încadra în specificul indian, cu un profil disproporţionat şi un design discutabil, însă clientela ţintită de Bajaj nu are pretenţii prea mari în acest sens.

Estimările legate de preţ dau ca sigur o valoare echivalentă cu 1700 euro, pentru maşina pe care Bajaj trebuia să o dezvolte împreună cu Renault. Între timp, francezii s-au retras din afacere, iar indienii au hotărât să pornească singuri în încercarea de a realiza cea mai ieftină maşină din lume. Rămîne de văzut dacă Renault a pierdut vreo mare oportunitate.


Comentarii