lukoil-banenr

Mai exact, un total de 106 certificate de asigurare Carte Verde falsificate, au fost depistate în primul semestru al anului curent de către Angajații Poliției de Frontieră. Se pare că tot mai mulți șoferi, fie intenționat sau din necunoaștere, prezintă certificate de asigurare „Carte Verde” falsificate.

bodybuilding

Odată cu începerea sezonului estival, care a determinat și creșterea fluxului de persoane, dar și al mijloacelor de transport, inspectorii Poliţiei de Frontieră au stabilit că numărul conducătorilor auto care prezintă la control certificate de asigurare falsificate este în creștere. În luna iunie, în punctele de trecere au fost documentate 24 de persoane pentru astfel de tertipuri, dintre care15 ucraineni și 9 moldoveni.

diselok

În acest sens, Poliția de Frontieră recomandă tuturor participanţilor la traficul transfrontalier să fie atenți la procurarea certificatului de asigurare „Carte Verde”. Să păstrați și să deţineţi contractul cu compania de asigurare emitentă a certificatului, inclusiv bonul de plată pentru acesta, întru evitarea situaţiilor neplăcute la traversarea frontierei de stat, legate de prezentarea la control a certificatelor de asigurare „Carte Verde” falsificate.

În cazul când persoana prezintă la control certificatul de asigurare falsificat, mijlocului de transport îi este interzisă intrarea sau ieșirea în/din Republica Moldova, iar posesorul devine pasibil de răspundere penală. După caz, acesta va trebui să procure un certificat de asigurare „Carte Verde”, valabil.

Posesorul şi/sau utilizatorul de autovehicule este obligat să poarte în timpul conducerii poliţa de asigurare RCA, iar la ieşirea din Republica Moldova şi certificatul de asigurare „Carte Verde” şi să le prezinte la cererea lucrătorilor Poliţiei de Frontieră. De asemenea, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 763 din 02 iulie 2007 cu privire la unele măsuri de realizare a controlului asupra asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto externă – se interzice autorizarea trecerii frontierei a mijloacelor de transport în lipsa asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto externă. Din totalul celor 106 de certificate falsificate, 24 de cazuri au fost semnalate în punctele de trecere de la frontiera cu România și 82 – pe sectorul moldo-ucrainean al frontierei. Din numărul total de persoane documentate pentru prezentarea certificatelor de asigurare „Carte Verde” falsificate, 84 au fost cetățeni moldoveni, 18- ucraineni, 2 – români, un bulgar, dar și un belarus.

Comentarii