lukoil-banenr

Bertone Nuccio

La Salonul Auto de la Geneva cei de la Bertone au prezentat un concept aniversar, numit Nuccio, după numele fiului celui care a fondat compania. Atunci, Bertone vrea ca Nuccio, asemenea unui adevărat rockstar, să facă un turneu mondial și să se plimbe din salon în salon. Astfel, de la Geneva, Nuccio a fost prezentat și la Beijing, urmând apoi să ajungă în Torino, ulterior în State ca mai apoi să se întoarcă în Italia. Ei bine, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg pentru că în China, Nuccio și-a găsit cumpărător. Și nu pe orice sumă. Nu mai puțin de 2 milioane de euro este dispus să ofere colecționarul chinez.

bodybuilding

diselok

La o primă vedere, suma este colosală, însă, anunță producătorii, este una foarte corectă. De ce? Păi, în primul rând datorită faptului că modelul este unic, iar, în al doilea rând, pentru că realizarea sa a durat 15.000 ore. Adică, aproape 2 ani de muncă non-stop. Prototipul include elemente de la modele anterioare realizate de Bertone, precum Lamborghini Countach, Alfa Romeo Carabo și Lancia Stratos Zero. În lipsa unor specificații tehnice, putem doar să ne luăm după speculații, conform cărora modelul ar fi echipat cu un motor V8 de 4,3 litri, cu o putere de 473 CP și transmisie automată. Dar, poate viitorul proprietar ne va da mai multe detalii.

Chiar dacă se va finaliza tranzacția, Nuccio își va onora prezența la saloanele amintite, însă destinația finală nu va mai fi Europa, ci Asia. Acolo unde, judecând după aspect, se integrează cel mai bine.

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMercedes SLC
Articolul următorNoul safety car în DTM