lukoil-banenr

BMW ActiveHybrid 3, dezvăluit oficial

După ce primele informaţii şi fotografii oficiale ale noului BMW Seria 3 au fost făcute publice, a venit rândul să aflăm totul despre versiunea hibridă a bavarezului. Programată să intre pe piaţă tocmai din toamna lui 2012, varianta mai puţin poluantă a celui mai bine vândut sport sedan premium va combina un motor pe benzină de 306 CP, în şase cilindri, cu un propulsor electric care poate adăuga puterii totale a maşinii un plus de 54 CP.

bodybuilding

diselok

Astfel, consumul mediul al lui BMW ActiveHybrid 3 este preconizat la 6,4 l/100 km, ceea ce îl face mai economic cu 12,5% faţă de un Seria 3 standard. Noul model al bavarezilor va putea rula exclusiv în modul electric pe o distanţă de maximum patru kilometri, la o viteză maximă de 60 km/h sau chiar 160 km/h în regim de autostradă.

În timpul frânărilor, motorul electric funcţionează ca un generator, transformând energia de frânare în curent electric, transmis direct către bateria aflată sub portbagaj. Din cauza acesteia, spaţiul destinat bagajelor este, însă, afectat faţă de versiunea normală de Seria 3, acesta măsurând un volum de 390 l faţă de volumul standard de 480 l.

BMW ActiveHybrid 3 va folosi transmisia cu 8 trepte, oferită în premieră de către grupul BMW pe o maşină premium de clasă medie. Potrivit germanilor, versiunea hibridă a noului BMW Seria 3 este prima maşină a grupului bavarez ce a înglobat tehnologia Active Hybrid, încă din prima fază de proiectare, această soluţie tehincă nefiind o adaptare la platforma deja existentă.

Comentarii