lukoil-banenr

BMW anunţă intenţia de a pătrunde în segmentul sedanurilor compacte cu un nou concept car. Acesta a fost prezentat la Salonul Auto de la Guangzhou şi are rolul de a previzualiza direcţia de design al noului model Seria 1 Sedan. Iar dacă primeşte undă verde în cadrul companiei, noul BMW Concept Compact Sedan va fi principalul rival al lui Audi A3 Sedan!

bodybuilding

Noul concept se remarcă printr-o nuanţă de vopsea Liquid Metal Bronze, care datorită pigmentului său special migrează de la culori calde la cele reci şi întunecate, în dependenţă de unghiul de propagare a luminii. Aspectul atletic şi caracterul dinamic al maşinii sunt subliniate de sculpturile pe partea laterală, blocurile optice impunătoare cu LED, dar şi jantele de 20 de inch „implantate” în aripile spate. Se observă deasemenea influenţa conceptului Vision Future Luxury, în special datorită prezenţei inserţiilor din crom, dar şi a oglinzilor retrovizoare pe picioruş subţire.

diselok

P90204818_highRes - Copy

Interiorul lui BMW Concept Compact Sedan este realizat în bunele tradiţii bavareze, cu finisaje din aluminiu polişat şi trimuri din lemn, lumini ambientale oranj, sistemul de infotainment cu comenzi tactile, displayul de 8.8 inch pe diagonală, dar şi plafonul panoramic. Bancheta spate reliefată găzduieşte doi pasageri, care de altfel au şi propriul sistem de climatizare.

În ce priveşte garnitura tehnică a maşinii, BMW anunţă că noul sedan va fi construit pe platforma UKL, ceea ce înseamnă că vom vedea încă un bavarez cu tracţiune pe puntea faţă, iar cele mai bine dotate versiuni vor fi echipate cu sistem de tracţiune integrală. Gama de motorizări va cuprinde atât unităţi pe benzină cât şi motorină, în trei sau patru cilindri.

BMW CONCEPT SEDAN

BMW CONCEPT SEDAN

BMW CONCEPT SEDAN

BMW CONCEPT SEDAN

Audi Rainmaker

Audi Rainmaker

BMW CONCEPT SEDAN

BMW CONCEPT SEDAN

BMW CONCEPT SEDAN

BMW CONCEPT SEDAN

BMW CONCEPT SEDAN

BMW CONCEPT SEDAN

P90204817_highRes - Copy

P90204819_highRes - Copy

P90204820_highRes - Copy

P90204821_highRes - Copy

P90204822_highRes - Copy

BMW CONCEPT SEDAN

BMW CONCEPT SEDAN

BMW CONCEPT SEDAN

sursa: bmwpower.md

Comentarii