lukoil-banenr

BMW lansează o nouă versiune a lui ConnectedDrive

bodybuilding

BMW a dezvoltat o nouă versiune a sistemului ConnectedDrive şi o va oferi pe toate modelele din gama sa în standard începând cu toamna anului curent. Noua versiune a sistemului ConnectedDrive de la BMW prezintă un nou controller iDrive, un afişaj central TFT nou şi slot integrat pentru o cartelă SIM, care va fi utilizat pentru a oferi internet în vehicul în permanenţă. Cu acest sistem, utilizatorul va putea folosi numeroase servicii on-line oferite de BMW şi va avea acces la numeroase funcţii on-line, de la radio on-line cu 17 milioane de piese disponbile, până la aplicaţia Mobile Office, capabilă să „asculte” dictarea şoferului şi să redacteze şi să trimită email-uri cu ceea ce dictează acesta.

diselok

Adăugarea sistemului în lista de dotări standard nu va scumpi modelele BMW, iar sistemul va fi capabil şi să trimită actualizări software şi să diagnosticheze defecte de la distanţă.

Cei de la BMW spun că au lucrat foarte mult la securitatea sistemului, fiind mai costisitoare „spargerea” codurilor sistemului decât achiziţia aplicaţiilor oferite de acesta. BMW chiar va suporta costurile de roaming ale cartelei SIM integrate în momentul în care şoferul conduce automobilul în afara ţării în care este înregistrat, asigurând funcţionarea sistemelor ConnectedDrive drive şi la părăsirea ţării. Ţelul BMW referitor la noul sistem ConnectedDrive e de a livra acest sistem pe cinci milioane de unităţi până în 2017 şi să intre pe 24 de pieţe.

Comentarii