lukoil-banenr

BMW se poate lăuda cu un nou succes. Unul care priveşte un anumit model şi nu întreaga gamă de produse. Este vorba despre actuala generaţie a lui BMW Seria 5, cunoscută în popor ca F10. Oficialii companiei au anunţat recent că sedanul premium, a reuşit performanţa de a convinge peste 2.000.000 de clienţi din toată lumea.

bodybuilding

Astfel în numai şase ani de zile de la lansarea modelului, F10 a reuşit să doboare concurenţa înregistrând vânzări cu şase zero-uri. Pe bună dreptate, actualul cinciar se poate lăuda cu cel mai de succes model din segmentul său, dar şi cel mai bine vândut Seria 5 construit vreodată. Un final frumos de carieră, mai ales că în curând va debuta şi noua generaţie, în caroseria G30.

diselok

Despre cea din urmă se cunosc cam puţine detalii la moment. Se presupune că va fi construită pe o platformă comună cu noul G11, de la care de altfel va împrumuta tehnologiile ce implică utilizarea fibrei de carbon pentru a reduce semnificativ din masa totală a maşinii. În ce priveşte gama de motorizări ne putem aştepta ca aceasta să cuprindă unităţi ce se regăsesc pe actualul Seria 7 dar şi pe X5.

Mai complicat va fi pentru noul Seria 5 să se impună la capitolul interior, unde E-Class-ul W213 are un avantaj semnificativ. Rămâne de văzut.

Comentarii