lukoil-banenr

Iată că după Salonul Auto de la Frankfurt, cel mai nou model BMW X1, mezinul printre SAV-urile bavarezilor a ajuns şi în Moldova, iar acum îşi întăreşte forţeşe în showroom-ul dealerului autorizat AutoSpace S.R.L. Premiera crossoverului va avea loc chiar săptămâna aceasta, în ziua de sâmbătă. Evenimentul va fi unul de tip închis, fiind adresat în exclusivitate clienţilor dar şi proprietarilor de X1. 

bodybuilding

Cea de a doua generaţie a crossoverului BMW X1 împărtăşeşte aceeaşi platformă cu noile modele MINI, iar acest lucru înseamnă că X1 a preluat implicit şi motorizările, unele dintre care îşi vor ghida caii putere către roţile punţii faţă. Opţional pentru unele versiuni şi standard pentru altele, va fi oferit sistemul de tracţiune integrală xDrive.

diselok

După cum era şi de aşteptat, BMW X1, în caroseria F48, a crescut în dimensiuni fiind acum cu până la 53 mm mai lung decât predecesorul său, iar de spaţiul „în plus” se vor bucura cel mai mult pasagerii banchetei spate. O noutate pentru acest segment reprezintă scaunele separate, care pot fi strămutate cu 130 mm mai în faţă, eliberând astfel spaţiu suplimentar pentru bagaje. Iar portbagajul nu este unul deloc micuţ având un volum de 505 litri. Însă printr-o simplă operaţiune de rabatare a spătarului se pot obţine 1550 litri.

Gama de propulsoare este alcătuită din două unităţi pe benzină şi trei motoare diesele, a căror putere începe de la 150 de CP şi se ridică până la 231 de CP. Clienţii vor avea de ales între două tipuri de transmisie, manuală cu şase trepte, sau hidramată cu opt rapoarte, ambele fiind proaspăt proiectate. Versiunile X1 sDrive20i şi X1 sDrive18d sunt puse în mişcare de sistemul de tracţiune pe puntea faţă, asemănător modelelor din Seria 2 Active Tourer şi Gran Tourer, însă, nu a fost exclus nici sistemul de tracţiune integrală xDrive, pentru care puteţi opta oricând.

Preţul de start al noului model începe de la 27.570 de euro pentru versiunea sDrive18d cu 150 de cai putere şi ajunge până la 35.180 euro pentru modelul xDrive25d! De menţionat că din cauza cererii foarte înalte, Moldovei i-a revenit un singur exemplar, însă după anul 2016 vor putea fi importate mai multe modele.

Untitled-2

Comentarii