lukoil-banenr

Badass ar fi probabil cuvântul care îl descrie cel mai bine. Asta pentru că mașina nu se prezintă într-o culoare stridentă și provocatoare, așa cum l-au gândit bavarezii ci într-un negru lucios și cu jante enorme care îi conferă exact aparența cu care ne-a obișnuit BMW de-a lungul anilor. Calm, arțăgos, cu un ego supraponderat.

Pilot Autoexpert

Dahler, compania de tuning datorită căreia a apărut acest exemplar pe site-ul nostru, vine cu un pachet de modificări pentru cele patru versiuni ale lui X2, 18i, 20i, 18d și respectiv 20d. Resoftarea blocurilor electronice de comanda ale motorului, au adus un plus 22 și respectiv 31 de cai putere pentru motoarele pe benzină, ridicând maximele la 158 CP și 264 Nm pentru 18i și respectiv 223 CP cu 340 Nm pentru versiunea 20i.

Pe partea motoarelor diesel, inginerii Dahler vin cu un adaos de 24 și 30 de cai putere, unde 18d se prezintă cu 174 CP și 390 Nm, iar 20d cu 220 CP și 450 Nm de cuplu motor. Cifre înviorătoare, având în vedere dimensiunile crossoverului german.

Tot pentru aceste modele, Dahler oferă și un sistem de evacuare cu flanșe la alegere, o suspensie sport revizuită cu noi arcuri și amortizoare, care coboară garda la sol a mașinii și totodată contribuie la îmbunătățirea stabilității în viraje. Ultimile pe listă sunt jantele de R20 și R21 inch în diametru.

Comentarii