lukoil-banenr

Bugatti Veyron Grand Sport Art Basel – hypercarul francez se transformă în artă

Bugatti Veyron continuă să fie văzut ca fiind supercarul suprem al epocii contemporane şi o adevărată capodoperă a ingineriei. Date fiind aceste trăsături, nu e de mirare că el apare şi în interiorul unei galerii de artă.

bodybuilding

diselok

Şi nu e vorba despre un Veyron standard, ci de unul personalizat de Bernar Venet – artist francez, stabilit la New York, unul dintre cei mai influenţi sculptori ai epocii contemporane şi unul dintre puţinele nume care au avut onoarea de a-şi expune lucrările în cadrul Palatului Versailles.

Bugatti l-a invitat pe Venet să personalizeze un exemplar Veyron Grand Sport, varianta decapotabilă a supercarului, care să fie mai apoi expus în cadrul expoziţiei Art Basel Miami 2012, desfăşurată în SUA.

Încercând să combine viziunea sa artistică cu avansul tehnologic, Venet a vopsit caroseria în mai multe tonalităţi de maro, culoare regăsită şi la nivelul jantelor. Artistul a creat un efect în degrade, imprimând mai multe cifre arabice, greceşti sau romane, care se combină adeseori în formule de calcul matematic.

Acelaşi tratament apare şi la interior, pe feţele uşilor. Tapiţeria din piele maro poartă semnătura artistului la nivelul consolei centrale, pentru a sublinia unicitatea.

Comentarii