lukoil-banenr

 

bodybuilding

Condiții climaterice dificile, despre asta vorbim, ele însemnând arșița toridă, alternând cu ploi torențiale. Etapa, desfășurată la Hâncești de către BMW Club Moldova, sub patronajul Federației de Automobilism din Moldova, cu suportul Primariei Hâncești, a adunat la start 26 de piloti: 6 în clasa tracțiune față, 10, tracțiune spate și 10 – la clasa amatori.

diselok

Competiția, care a început la amiază pe o arșiță de se topea asfaltul sub picioare, s-a dovedit a fi o încercare grea pentru participanți, fiecare urmând să parcurgă 3 curse contra cronometru, iar suma celor mai bune două întruneau rezultatul final. Primii au fost piloții clasei tracțiune față, apoi spate, urmați de amatori. Concurenții clasei tracțiune față au reușit să prindă încă traseul uscat – după doar 10 minute, cerul s-a acoperit de nori si a inceput sa plouă puternic. Fapt care a influențat timpul înregistrat în prima manșa de piloții claselor tracțiune spate și amatori. Unul mai slab, aproape jumătate din ei greșind și parcursul traseului.

Cea de-a doua cursă a avut loc deja cu soarele sus și traseul care s-a uscat repede, concurenții înregistrând timpi mult mai buni. Pentru ca, în cursa a treia, să le cadă pe cap din nou ploaia torențială și furtuna puternică, exact în momentul când s-au prezentat la start amatorii. Fapt care le-a dat mari bătăi de cap sportivilor și organzatorilor, dar în pofida vremii nefavorabile și a traseului foarte dificil, participanții au fost foarte disciplinati si etapa a trecut fara accidente si defectiuni tehnice.

Eugen Baranov și Andrei Balan, cei care s-au duelat în clasa tracțiune față și în primele doua etape ale campionatului, au făcut-o acum și la Hâncești. Andrei a ieșit în față în prima cursă, ca în urmatoarele două Eugen să nu-i lase șanse rivalului său, obținând o victorie sigură cu un timp total de 1 minut 51,86 secunde, Andrei fiind cu aproape 3 secunde mai lent, fapt ce l-a clasat pe locul 2. Locul 3 a fost și el disputat – Alexei Simankin l-a depasit pe Alexandr Şerbacov cu mai puțin de o secunda. Primele trei locuri în clasamentul general al clasei au ramas neschimbate, lider fiind Eugen Baranov, iar Alexei Simankin a urcat pe 4 la general grație performanței sale din această etapă.

În cea de-a treia etapă a Campionatului de Autoslalom, desfășurată la Hâncești, clasa tracțiune spate a avut un lider incontestabil – Eugen Codreanu. Acesta a scos, pentru prima dată la startul unei etape de campionat, bolidul pe l-a construit timp de doi – un BMW Seria 3 în caroserie E30 cu motor S50B32 de pe M3. O mașină foarte rapidă și balansată, care i-a adus lui Eugen cel mai bun timp al zilei: 1 minut 48,70 secunde, acesta câștigând detașat în clasa sa cu o diferență de peste 5 secunde. În lupta pentru locul doi, Maxim Besedin l-a surclasat pe Nicolai Vostricov și a obținut primul său podium din acest sezon. În clasamentul general, Nicolai Vostricov a păstrat pozitia de lider, fiind urmat de Eugen Codreanu și Maxim Besedin, cei care au urcat cu una, respectiv două trepte în clasament.ET3_TractiuneSpate

11815840_873022022733110_344598073_n

ET3_Amatori
ET3_Clasament

Clasa amatori, desfășurată în premieră în cadrul unei etape de Campionat, a adunat un numar de 10 participanti cu mașini de serie fără modificări de performanță. Pe un Renault Megane, Valerian Dunai a câștigat cu un timp total cu 10 peste secunde mai bun față de al doilea clasat, Vadim Cvasiuc, care a alergat pe un Peugeot 206 CC cu cutie automată. Locul 3 a fost ocupat de Vasilati Serghei, la volanul unei Honda Civic. De urmărit cum vor evolua evenimentele în urmatoarea etapă a Campionatului de Autoslalom, programată pentru 12 septembrie, la Bălți. Sponsor principal: LUKOIL Moldova. Parteneri: GoldBar. Partener media: Autoexert.md

IMG_2743 IMG_2744 IMG_2750 IMG_2751 IMG_2752 IMG_2779 IMG_2782 IMG_2783 IMG_2790 IMG_2797 IMG_2806 IMG_2890 IMG_2896 IMG_2897.JPG IMG_2903 IMG_2907 IMG_2912 IMG_2914 IMG_2916 IMG_2918 IMG_2925 IMG_2964 IMG_2971 IMG_2985 IMG_3023 IMG_3027 IMG_3028 IMG_3031 IMG_3035 IMG_3069 IMG_3071 IMG_3081 IMG_3108 IMG_3146

Comentarii