lukoil-banenr

CATEVA ORE AU MAI RAMAS PANA LA PROLOGUL RED BULL ROMANIACS 2012

Peste 200 de rideri din 34 de țări au ajuns deja la Sibiu pentru cea de-a noua ediție a Red Bull Romaniacs, echipa AutoExpert, in exclusivitate in Moldova va fi prezenta la cel mai dificil raliu hard enduro din lume. Astăzi la ora 18.00 este programat Prologul show-ului din centrul orașului care stabilește ordinea de start pentru prima zi în pădure. Fanii sportului care nu vor putea ajunge la Prolog pot vedea live (ora 18.30) evoluția riderilor de la Pro, Expert Single, Expert Team, Hobby Single și Hobby Team pe www.redbullromaniacs.com, www.redbull.tv și www.sport.ro.

bodybuilding

diselok

60 de tone de piatră, 300 de bușteni, 50 de tone de nisip, un container, mașini, blocuri de beton, toate s-au transformat în obstacole pe traseul Prologului Red Bull Romaniacs 2012. 10 oameni, toți membri ai clubului Crazy Bike Sibiu, au făcut în mai puțin de 24 de ore ca B-dul Coposu din centru Sibiului să se transforme într-un adevărat traseu de enduro extrem.

Marți o parte dintre riderii de la clasa Pro au fost prezentați mediei și trei dintre ei au parcurs traseul pe motocicletă. Ca în fiecare an piloții au rămas surprinși de creativitatea lui Andy Fazekas designerul traseului și omul care de opt ani concepe show-ul care a adus enduro-ul extrem în oraș.

Graham Jarvis a câștigat Prologul în 2011 și pornește favorit și anul acesta. Chris Birch, Andreas Lettenbichler și britanicul de doar 21 de ani, Jonny Walker, sunt și ei candidați la prima poziție a podiumului, toți având în spate experiența acumulată în anii de trial. Mani Gyenes, Ioan Tara, Ervin Kovacks și Paul Frățilă sunt românii care vor înfrunta anul acesta traseul celei mai grele clase de la Red Bull Romaniacs (Pro).

La clasa Expert Team două echipe din România se vor afla în lupta pentru podium. Cristi Babeș și Radu Călin sunt ocupanții locului trei din 2011, în timp ce Dani Oțil și Krisztian Nagy au dovedit anul trecut că pot termina pe podium. Chiar dacă s-au clasat pe trei la Hobby Team și anul acesta debutează la Expert Team evoluția din ultima perioadă îi poziționează în lupta pentru podium.

Ziua Prologului la Red Bull Romaniacs debutează la 09.00 a.m. cu antrenamentele. La ora 12.00 traseul va fi invadat de riderii care se vor lupta pentru a se califica la Prologul programat la ora 18.00. De la fiecare dintre cele cinci clase se vor califica primii 16 piloți.

După Prolog urmează patru zile în pădure, concurenții urmând să parcurgă în medie între 100 și 190 km/zi în munții Cindrel, Lotrioara și Făgăraș.

Sursa: redbull.ro

Comentarii