lukoil-banenr

Citim tot felul de comunicate de presă, publicate de IGP, în care ni se spune că autorităţile luptă cu tot felul de „fenomene”, care mai de care mai abstracte, fie cu pietonii, fie cu vitezomanii, fie cu şoferii care urcă băuţi la volan. Ne bucurăm să aflăm că unii sunt pedepsiţi, traşi la răspundere şi chiar sperăm că astfel lumea va deveni mai prudentă, mai responsabilă. Însă, se pare că în tot acest basm, există şi o a doua latură, cea pe care o cunosc doar şoferii!

bodybuilding

Citind istorioară de mai jos, vă veţi întreba, în ce măsură şi cu cine luptă de fapt INP-ul? O să aflaţi cu stupoare că mai mulţi şoferi din capitală s-au confruntat cu un fenomen mai al naibii decât cel cu care ar lupta poliţiştii. Conducătorii auto sunt puşi în situaţia de a-i înfrunta direct pe cei care îi fac vinoveţi de comiterea unor încălcări, pe care nu le-au săvârşit. Drept confirmare, după publicarea materialului de mai jos, mai mulţi şoferi au răspuns într-un glas, că au trecut prin aceleaşi situaţii! Citiţi cu atenţie!

diselok

Noaptea trecută am fost protagonistul unei situaţii penibile. Am fost victima unei scheme ilegale pusă la cale de către poliţiştii de patrulare„, scrie internautul Adrian Platon, pe pagina sa de web adrianplaton.com.

Deci, era ora 00:30, mă deplasam pe strada Petricani, şi cînd colo, mai multe echipaze ale INP staţionau anume pe această stradă. Am fost tras pe dreapta. Dau eu actele şi imediat politiştul îmi spune că de la mine miroase a alcool, sau cum s-a exprimat el „a simţit peregar”. Eu îi spun că am consumat o bere fără alcool, iar el mă iau în maşina lui unde mă pune să trec testul de acoolemie. Rezultatul este pozitiv, 0,16 promile, pe cînd limita adminisibilă este de 0,13 promile. Eu rămîn şocat de o asemenea surpriză. Apropo, am servit un Zero Moretti.

Ei bine, eu am zis că nu sînt de acord cu rezultatul testului.El îmi zice că pot merge să dau proba de sînge. Eu îl întreb dacă merge şi el, şi cine achită procedura. Răspunsul a fost că, să mă duc singur şi tot eu să achit procedura. Şi pe lînga asta mai adaugă: te duci acolo şi treaba ta cum obţii rezultatul. Ok, e clar ce a avut în vedere: să cumpăr medicul pentru un rezultat negativ. Totodată, acesta mă întreabă: păi ce facem, cum rezolvăm. E clar că aştepta bani. Am făcut aluzie la mită şi eu, şi el zice: ce propui? Era totul clar, dar şi mai clar era faptul că nu vreau să plătesc, fiindcă nu eram vinovat. Atunci iam zis că merg pînă în maşină şi mă întorc să hotărîm întrebarea. Între timp am sunat un prieten avocat care deja se pornea spre locul cu pricina. Revin la domnul poliţist şi îi spun că aşteptăm avocatul şi apoi continuăm discuţia. Au cam pus-o de mămăligă, s-a văzut după reacţie, şi au început a face glume. Dar cine e avocatul. Iam zis că veţi face cunoştinţă cînd vine. Ulterior mă întreabă unde lucrez. Îi spun că sînt jurnalist. Ei cotninuă: unde? Eu am evitat să le răspund, fiindcă am considerat că asta nu are aici nici o importanţă. Glumele au încetat brusc, iar eu am adăugat că avocatul e deja pe drum şi apoi vedem cine are şi cine nu are dreptate.

Nu eram singur în maşină, aşa că o amică a ieşit şi ea să schimbe cîteva vorbe calde cu domnii poliţişti. După cîteva întrebări la care aceştia nu găseau un răspuns, au decis să-mi înapoieze actele şi au adăugat: poftim actele şi nu mai faceţi gălăgie. Nu am tăcut nici eu: Dacă aţi fi avut dreptate nu îmi întorceaţi actele.

Untitled-2

După ce am postat pe Facebook despre cele întîmplate, şi alţi şoferi au spus că au trecut prin experienţe similare. Deci, ceva nu e curat la mijloc. Domnii poliţişti ne au de proşti şi vor să facă în aşa mod nişte bani rapizi. Doar că nu merge cu fiecare. Apropo, eu le-am spus că, după logica lor, toţi şoferii trebuie lipsiţi de carnetul de conducere pentru că majoritatea consumă bere fără alcool. E ceva absurd. 1:0 în favoarea mea. Trebuie să ştim să ne apărăm drepturile. De multe ori ajută. Happy end!

INP

În urma acestei postări, mai mulţi comentatori şi-au expus şi ei povestea, extrem de asemănătoare cu cazul descris mai sus. De aici, unii mai slabi de înger, s-au grăbit să „se înţeleagă cumva”, în timp ce alţii, mai insistenţi şi fermi pe poziţii, au dus discuţiile până la capăt, iar într-un final au fost lăsaţi să plece. De menţionat că Inspectoratul General de Poliţie s-a autosesizat pe acest caz şi a demarat o anchetă de serviciu. Partea vătămată, Adrian, a fost invitat să depună o plângere. „Inspectorul de patrulare care m-a oprit va fi sancţionat, în primul rînd, pentru faptul că nu a documentat cazul„, scrie tânărul pe blog.

Suntem curioşi dacă şi cititorii AutoExpert, au avut de trăit asemenea experienţe? Iar dacă da, spuneţi-ne cu s-a sfârşit!

sursa: adrianplaton.com

Comentarii