lukoil-banenr

În Moscova, Federaţia Rusă, mulţi businessmani plăteau ambulanţele pentru a-i scăpa de ambuteiaje, pe care le foloseau pe post de taxi, pentru a ajunge rapid dintr-un capăt în altul al oraşului. La noi însă, e mai simplu. Din ce puteţi vedea, unii preferă simplu să urmărească o Ambulanţă aflată în misiune, chiar dacă astfel încalcă absolut toate regulile de circulaţie. Ieftin şi „sigur”.

bodybuilding

Da, în ţara noastră şi în special în Chişinău, fiecare două minute contează. Mai mult decât ai putea să îţi imaginezi vreodată. Iar unii şoferi vor face tot posibilul ca să ajungă acolo unde au nevoie, mult mai rapid decât ceilalţi. Şi nu contează dacă acele două minute îţi pot într-adevăr schimba viaţa sau e doar un moft, un fel de a demonstra că nu ai capacitatea şi bunul simţ de a sta cuminte în banca ta, în rând cu toţi.

diselok

De ce? Pentru că eşti mult prea special. Nu poţi fi ca restul! Trebuie să te evidenţiezi! Şi atunci cum să o faci dacă nici măcar maşina nu te mai ajută? Clar că nu stând în ambuteiaje, că doar eşti mai bun de atât! Sau poate eu înţeleg ceva greşit şi anume aşa un S-Class S63 / S65 AMG poate fi scos din anonimat?

Foto: StopHam.MD
Imaginea surprinsă din interiorul Ambulanţei.

Comentarii