lukoil-banenr

Cel mai grav accident din IndyCar!

Pilotul englez Dan Wheldon, campion al competiţiei IndyCar, 2005 şi 2010, a murit duminica trecută, într-unul dintre cele mai grave accidente petrecute vreodată în istoria motorsportului mondial. Pilotul în vârstă de 33 de ani, care se mutase din Marea Britanie pentru a-şi construi o carieră în competiţia americană, a fost implicat într-un accident cu 15 monoposturi.

bodybuilding

diselok

Maşina britanicului nu a mai putut evita o coliziune multiplă, astfel că a zburat câteva zeci de metri şi a izbucnit în flăcări. Accidentul s-a petrecut în turul 12, în care maşinile puteau atinge cu uşurinţă 360 de km/h, la antrenamente. Din cei 34 de piloţi care participau la cursă, nu mai puţin de jumătate au fost implicaţi în coliziuni.

Dan Wheldon a fost transportat de urgenţă cu elicopterul la spitalul universitar din Las Vegas, dar nu a supravieţuit, din cauza traumatismelor provocate de accident. 19 piloţi au parcurs cinci tururi, în omagiul pilotului britanic şi în aplauzele spectatorilor, în timp ce tabela de marcaj afişa numărul 77, pe care îl purtase Weldon până atunci.

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentNoul BMW Seria 3
Articolul următorToyota revine la Le Mans