lukoil-banenr

Un membru al companiei Custom Concept Motorsports, a ales un mod inedit de ași anunța prietenii și familia că soția s-a așteptă o fetiță. Folosinduse de tradiția care există în Statele Unite, când viitorii părinţi vor să-și anunțe prietenii că așteaptă un copil organizează un gender reveal party.

bodybuilding

În cadrul unui gender reveal party, părinții anunță care va fi sexul copilului. Astfel, este adus un tort. În cazul în care interiorul tortului este albastru, atunci e vorba de un băiat. Dacă este roz, atunci prietenii vor şti că e fată. Membrul companiei Custom Concept Motorsports, în loc de tort, s-a folosit de o Toyota Supra supraalimentată şi de un set de gume speciale. Tăierea tortului a fost înlocuită, aşadar, cu frecarea gumelor. Nu ştim câţi cai-putere are Supra, însă ştim – din spusele lui George – că este maşina soţiei lui. Scena a fost filmată și postată pe canalul de Youtube, cu următorul mesaj: „Culoarea ar fi albastră , dacă am fi așteptat un băiat și roz în cazul că așteptăm o fată. Rezultatele vorbesc de la sine și acum trebuie să mă pregătesc să fac tot pentru fetița!”

diselok

În acest sens este de menționat că colegul nostru, Denis Josanu, de curând a devenit tăticul unei fetițe minunate. Chiar dacă nu a folosit la BMW-ul său şi anvelope roz noi, membrii redacției Autoexpert.md, vin cu următoarul mesaj de felicitare pentru Denis și Alina:

Denis Josanu

„După lungi așteptări, planuri și vise a venit barza și v-a adus cu ea cel mai frumos și dulce copil. Acest copil este al vostru! Felicitări! Odată cu venirea pe lume a bebelușului vostru, a mai apărut un înger! Să vă fie sănătos și norocos pe drumul vieții! Sperăm că la cel de-al doilea copil să vedem un BMW I8 care scoate din anvelope fum albastru.

 

 

Comentarii