lukoil-banenr

Stephan Winkelmann, CEO-ul Lamborghini, nu este convins de aportul pozitiv al sistemelor de propulsie hibride pentru modelele din gama mărcii din Sant’Agata. Winkelmann consideră că actualele supercar-uri hibride oferă o experienţă compromisă de masa prea ridicată şi de performanţele nejustificate. Winkelmann mai consideră că hibridele de performanţă sunt fie prea scumpe, fie suferă de pe urma acumulatorilor prea grei.

bodybuilding

Cu toate acestea, CEO-ul Lamborghini nu exclude aceste sisteme de propulsie pentru viitoarele model ale mărcii. Spre comparaţie, mărcile Porsche, Ferrari şi McLaren oferă deja supercar-uri hibride, acestea fiind vârful gamei pentru fiecare dintre cele trei mărci.

diselok

Winkelmann consideră că nu este fezabilă soluţia hibridă pentru modelele de performanţă aparţinând segmentului de lux deoarece acestea nu au nici un preţ „normal” şi nici acumulatori uşori. Tocmai de aceea, explică Winkelmann, Lamborghini va păstra ADN-ul mărcii până când va exista o tehnologie suficient de avansată încât să asigure performanţe conforme cu cerinţele sale. Printre paşii legaţi de păstrarea ADN-ului Lamborghini se numără şi motoarele aspirate, lucru pe care puţine mărci orientate spre performanţă îl mai păstrează cu sfinţenie.

Soluţia Lamborghini pentru creşterea performanţelor în anii ce vor urma constă în perfecţionarea motorizărilor actuale şi reducerea masei vehiculelor.

Comentarii