lukoil-banenr

Gigantul chinez Gelly, care deține și compania Volvo, a cumpărat în 2017 51% de acțiuni ale mărcii britanice Lotus. Aceștia au promis că vor dezvolta noi tehnologii și vor lansa noi supercaruri care vor puta demn logo-ul Lotus.

Pilot Autoexpert

Chinezii deja au aprobat un buget necesar, pentru ca Lotus să lanseze pe piața mondială două modele absolut noi, până în anul 2020. Plus la asta, primul SUV al constructorului britanic va fi lansat în cel mult 4 ani, potrivit declarațiilor recente ale CEO-ului Jean-Marc Gales.

Surse din anturajul Geely susțin că grupul chinez vrea să investească cel puțin 2 miliarde de dolari pentru revitalizarea constructorului Lotus, pe parcursul următorilor ani. Planul Geely este să mărească producția celor de la Lotus și să dezvolte activitatea de cercetare din Marea Britanie.

Scopul principal al chinezilor este ca Lotus să devină un rival pe măsură pentru constructorii celebri precum Ferrari sau Porsche. În spatele ambițiilor Lotus stă miliardarul chinez Li Shufu, cel care vrea să facă din Geely cel mai important actor de pe scena auto globală. Același Li Shufu este cel care a investit peste 11 miliarde de dolari pentru ca Volvo să ajungă la performanțele de invidiat din ultimii ani.

Vânzările Lotus din 2018 au însumat doar 145 de mașini în Marea Britanie, până la sfârșitul lunii iulie, în scădere cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Comentarii