lukoil-banenr

Chris Bangle, premiat de Eyes On Design

Chris Bangle este o personalitate care nu mai are nevoie de nicio introducere. S-a remarcat drept unul dintre cei mai controversați designeri auto din toate timpurile, „curul Bangle” al Seriei 7 produsă între 2002 și 2008 fiind un subiect de discuție foarte aprins chiar și în zilele noastre. Introdus în perioada în care americanul era în plină glorie la conducerea departamentului de design BMW, „șeptarul” E65 a fost prima mostră din ceea ce avea să se numescă ulterior „flame surfacing”. Oricum, fie că adori sau urăști din toată inima munca acestuia – pentru că o cale de mijloc nu există – influența lui este de necontestat.

bodybuilding

diselok

Mulți constructori au împrumutat de atunci apecte și detalii de la designul acestor BMW-uri, și e suficient să amintim S-Class, a cărui portbagaj face câteva trimiteri la „Bangle’s Butt”.

Așa că nu e de mirare că la cea de-a 25-a aniversare a salonului de design auto Eyes On Design a acordat prestigiosul premiu Lifetime Design Achievement Award.

Desfășurat în fiecare vară la Edsel and Eleanor Ford House de prin împrejurimile Detroitului, Eyes On Design este un club foarte select, în care doar ce care au primit acest premiu în trecut au drept de vot.

Deși se știa că lui Bangle îi va fi decenrnat acest premiu încă din Noiembrie 2011, ceremonia propriu-zisă a avut loc weekend-ul trecut la Detroit Yacht Club. Fostul designer Ford – Jack Telnack, designerul șef al GM – Ed Welburn și directorul de design exterior al Ford – Joel Piaskowski au fost printre cei care au luat cuvântul în timpul presigioasei ceremonii. Astfel, Bangle intră într-un grup faimos alături de ceilalți câștigătiri, printre care s-au numărat și legendarii Giorgetto Giugiaro, Sergio Pininfarina sau William „Willy” G. Davidson de la Harley Davidson.

Comentarii