lukoil-banenr

În perioada 28 aprilie – 1 mai, zilnic peste 600 de ofițeti ai Inspectoratului Național de Patrulare, au acționat la nivel național pentru prevenirea faptelor antisociale și securității în trafic. Alți 111 inspectori de patrulare au menținut ordinea publică la 56 de măsuri care s-au desfășurat în mai multe localități din țară, intervenind la peste 450 de solicitări și apeluri de urgență din partea cetățenilor.

Pilot Autoexpert

În aceste 4 zile, au fost depistate circa 3.000 de încălcări în trafic. Totodată, mașinile capcană echipate cu „Radar”, au înregistrat 6.444 de șoferi care circulau cu mult peste limita de viteză admisă pe drumurile din țară, recordul fiind înregistrat de un conducător auto care se deplasa pe traseul Chișinău –Leușeni cu 182 km/h!

În stare de ebrietate la volan au fost depistați 113 de șoferi dintre care 71 în stare de ebrietate avansată, 24 în stare de ebrietate cu grad minim, 17 documentați penal pentru refuz, iar unul în stare de ebrietate narcotică.

Pe linia ordinii publice au fost întocmite de INP peste 70 de încălcări, iar în 5 cazuri, cetățenii nu s-au supus cerințelor polițiștilor.

Tot în această perioadă au fost înregistrate 28 de accidente rutiere, în urma cărora 3 persoane au decedat, iar 39 au fost traumatizați.

Inspectoratul Național de Patrulare reamintește șoferilor că viteză excesivă și depășirile neasigurate în trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.

Comentarii