lukoil-banenr

Citroen C4 Picasso – noua generaţie, prezentare oficială

La o zi de la prezentarea neoficială a noului monovolum Citroen C4 Picasso, francezii ne oferă un set complet de imagi şi un mic filmuleţ de prezentare. Ceea ce bucură în primul rând este interiorul vehiculului, care e acum foarte spaţios pentru o maşină de numai 4,43 metri lungime, fiind conceput pentru 5 persoane. Planşa de bord e gândită pe orizontală, pe două niveluri: în partea superioară avem un display de 12 inch, care preia rolul indicatoarelor de bord, dar permite afişarea multor alte informaţii, de la computerul de bord până la navigaţie.

bodybuilding

diselok

Sub acesta se află un display tactil, de 7 inch, pe care poate fi accesat meniul diverselor aplicaţii, de la telefonie până la setarea navigaţiei sau a instalaţiei multimedia, ba chiar şi a climatizării automate.

În spate, cei trei pasageri beneficiază de scaune independente, iar ampatamentul de 2.785 mm (cu 55 mm mai mare decât la versiunea precedentă) asigură un loc foarte bun pentru picioare. În plus, pasagerii din spate beneficiază şi ei de guri de aerisire cu reglaj, în montanţi, precum şi de diverse accesorii.

Portbagajul creşte şi el faţă de precedentul C4 Picasso, cu 40 de litri, capacitatea în configuraţia cu 5 locuri cifrându-se la 537 de litri. Noul C4 Picasso păstrează posibilitatea culisării scaunelor din spate, aşa încât se mai pot câştiga 100 de litri, iar prin rabatarea scaunelor se ajunge la aproape 2.000 de litri volum total.

Din punct de vedere tehnic, noul Citroen C4 Picasso este bazat pe o nouă platformă tehnică, dezvoltată de grupul PSA. Denumită EMP2 (Efficient Modular Platform 2), aceasta combină aluminiul cu aliaje de oţel de înaltă rezistenţă, ceea ce are ca rezultat scăderea masei. Astfel, noul C4 Picasso e mai uşor decât predecesorul cu până la 140 kg, în acelaşi timp având o rigiditate structurală mai bună, ceea ce promite o securitate exemplară în cazul accidentelor, precum şi un comportament rutier mai bun. Masa proprie a noului C4 Picasso variază între 1.252 şi 1.298 kg, în funcţie de motorizare şi echipamente.

Ca motorizări, noul Citroen C4 Picasso propune la început două versiuni pe benzină şi trei diesel, toate motorizările având patru cilindri şi o cilindree de 1,6 litri.

Noul Citroen C4 Picasso urmează să fie pus în vânzare pe plan european începând cu această vară.

Comentarii