lukoil-banenr

Cum ar putea arăta modelul Alfa Romeo bazat pe Mazda MX-5

Anunţul parteneriatului dintre Fiat şi Mazda, în urma căruia va rezulta un model Alfa Romeo bazat pe viitoarea generaţie Mazda MX-5,a fost destul de surprinzător pentru lumea auto, iar pasionaţii celor două mărci, mai ales ai celei italiene, au aşteptări foarte mari de la noul model japonezo-italian.

bodybuilding

Iată că designerul italian Marco Procaccini vine cu o propunere pentru viitorul model Alfa Romeo bazat pe Mazda MX-5 – de fapt, e vorba de o „reciclare” a unui proiect de-al său mai vechi, care, însă, de la început a fost conceput pentru două configuraţii: cu motor faţă sau cu motor central.

diselok

În cazul de faţă, devine clar că vorbim de o maşină cu motor faţă (din moment ce platforma tehnică provine de la Mazda MX-5), coupe-ul Alfa Romeo anunţându-se foarte compact: lungime de 4,05 metri, lăţime de 1,83 metri şi înălţime de 1,25 metri. Habitaclul oferă spaţiu pentru două persoane, iar ampatamentul de 2,45 metri ar trebui să ofere o bună echilibrare, tracţiunea făcându-se pe roţile spate.

Din punct de vedere al aspectului, propunerea designerului italian am putea spune că este savuroasă şi reuşeşte să respire spirit latin, dar şi o imagine uşor de recunoscut (nu sunt greu de remarcat unele detalii similare cu ale top-modelului Alfa Romeo 8C).

Comentarii