lukoil-banenr

Hyundai lucrează la o transmisie cu 10 rapoarte

Inginerii Hyundai au anunțat că în 2014 vor lansa o transmisie automată cu 10 rapoarte, care va echipa modelele Genesis și Equus.

bodybuilding

diselok

Ei bine, președintele Hyundai Motor Group, Park Seong Hyon, ne-a dat de înțeles că dezvoltarea acestui tip de cutie de viteze este absolut necesară din cauza standardului american pentru consumul mediu de carburant CAFE (Corporate Average Fuel Economy).

În ciuda faptului că o cutie cu 10 rapoarte pare la prima vedere o extravaganță stupidă, Hyundai nu a avut de ales în această privință – coreeni puteau să reducă capacitatea motoarelor lor, dar nu au făcut-o fiindcă sunt conștienți că americanii nu se mulțumesc cu “mai puțin”. De vreo 70 de ani încoace, mașina tipic americană are cel puțin un V6 sub capotă, deși V8-ul este feblețea acestei națiuni.

Plecând de la această premiză, Hyundai și-a dat seama că singurul lucru pe care îl poate face ca să mulțumească administrația Obama și al lor standard CAFE, dar și cumpărătorul tipic american, este să scadă din consum dezvoltând această transmisie inovatoare.

Până și Porsche a făcut ceva asemănător cu noul 911, care poate fi echipat cu o cutie manuală cu 7 rapoarte, al 7-lea fiind acolo exclusiv pentru a reduce consumul sportivei nemțești la viteze de croazieră, nu pentru mai multă viteză.

Ca notă de final, poți pune pariu că nu trebuie să aștepți prea mult până când un alt constructor va anunța o transmisie automată cu 11 rapoarte. E clar, mașinile din viitorul apropiat vor ajunge din urmă bicicletele în materie de viteze.

Comentarii